Laureat cu Palme d'Or în 2007 şi premiat din nou în acest an pentru scenariu, Cristian Mungiu mărturiseşte că, în realitate, marele eveniment l-a prins „amorţit" şi că primul gând care i-a venit a fost să-i mulţumească lui Dumnezeu.

Să nu care cumva să vă întâlniţi cândva pe stradă cu regizorul Cristian Mungiu şi să-i spuneţi: „Când mai vine «După dealuri»?", că aţi avut treabă şi n-aţi mers să-l vedeţi. Să nu faceţi asta pentru că riscaţi să fiţi strâns de gât. „După dealuri" „vine" vinerea aceasta, va sta cât va sta în cinematografe, apoi, gata! „Nu mai vine." Iar Mungiu, laureat în 2007 cu „Palme d'Or" la Cannes pentru „4, 3, 2", premiat din nou, anul acesta, pentru scenariu cu „După dealuri" (peliculă premiată şi pentru interpretare feminină) vă va răspunde că a muncit din greu pentru această întâlnire a filmului său cu publicul. Valoarea confirmată internaţional, conştiinţa propriei competenţe în meseria sa îi permit lui Cristian Mungiu să nu se ascundă după vorbe. Are păreri, şi le spune fără să ezite, vorbele sale sunt uneori ca nişte palme, este polemic şi îndrăzneşte să-şi înfrunte compatrioţii spunând că mulţi dintre ei nu se pricep la film, iar vedetele lor „din «Albumul Duminical»" au fost actori „doar pentru că au călărit în filme cu replici din cartea de istorie". E dur, dar are dreptate, pentru că - aici nu e loc de modestie - generaţia sa a reuşit să urce cinematografia românească acolo unde nu mai fusese niciodată înainte.

„Weekend Adevărul": V-aţi născut, aţi copilărit şi v-aţi petrecut adolescenţa în Iaşi. Aţi filmat în Bucureşti, în Câmpina sau în Ploieşti. Dacă aţi lua decizia să filmaţi în Iaşi, ce aţi alege? Iaşiul copilăriei sau cel actual? Ce mai regăsiţi azi din locul de-acum 40 de ani?

Cristian Mungiu: Prefer Iaşiul copilăriei, dar nu ca loc de filmare. Mi se pare că oraşul era atunci mult mai viu, mai just cumva - deşi îmi