Profită de faptul că oamenii ajung cu greu în posesia unei rețete de la medicul de familie pentru a-și cumpăra medicamente și vând doctorii contrafăcute prin satele Moldovei.
Cel puțin aceasta susține Mihail Laşcu, preşedintele Sindicatului poliţiştilor „Demnitate". El spune că în ultimul timp au parvenit tot mai multe informaţii precum că oameni necunoscuți fac bani pe seama bolnavilor, după ce a intrat în vigoare ordinul Ministerului Sănătății de a fi eliberate medicamente doar cu rețetă.
„Pe lângă faptul că acestea sunt comercializate la preţuri mai mari, medicamentele sunt şi de o calitate dubioasă. Nimeni nu poate garanta autenticitatea acestora, iar oamenii nu pot fi siguri că procură medicamentul care le trebuie", a precizat Laşcu.
Și Oleg Budza, preşedintele Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova susține că buna intenţie de a avea grijă de sănătatea oamenilor s-a transformat într-o adevărată năpastă pentru cetăţenii bolnavi, ţintuiţi la pat, acestora fiindu-le îngrădite posibilităţile de a se trata.
În viziunea Sindicatelor, decizia este nechibzuită şi a fost adoptată fără a fi consultată cu societatea civilă, fără a fi evaluate eventualele impacturi asupra populaţiei. În acest context, sindicaliștii solicită anularea ordinului și revizuirea statutului medicului de familie.
Ordinul Ministerului Sănătăţii „Cu privire la modul de prescriere şi eliberare a medicamentelor" a intrat în vigoare la 19 octombrie curent şi presupune că 80 la sută dintre medicamente pot fi cumpărate doar în baza prescripţiei medicale.