Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au încheiat vineri audierile celor 81 de angajaţi ai Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători CFR SA, reţinând 77 dintre aceştia.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, procurorul Alina Popescu, a declarat vineri, 26 octombrie, pentru Agerpres, că “Au fost audiate toate cele 81 de persoane pentru care au fost emise mandate de aducere din toată ţara. Primul lot de 32 de persoane se află deja la Tribunalul Braşov cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, iar pentru restul de 35 de persoane dosarul urmează să fie înaintat Tribunalului Braşov în cursul zilei de vineri. Diferenţa până la 81 dintre cei audiaţi au fost lăsaţi în libertate.” Purtătorul de cuvânt a subliniat faptul că „deocamdată nu se mai fac audieri, dar este posibil ca acest lucru să se întâmple în următoarea perioadă având în vedere că în acest dosar sunt cercetate 200 de persoane”.
Angajaţii CFR sunt cercetaţi pentru luare şi dare de mită, instigare la abuz în serviciu şi divulgarea de informaţii nedestinate publicităţii. Dosarul este unul complex, iar cercetările au început în urmă cu un an şi jumătate, în urma unei sesizări din oficiu întocmită de către lucrătorii secţiei regionale a Poliţiei TF Braşov. Calitatea persoanelor cercetate începe de la controlor de tren, şef de tren, inspectori, revizori de specialitate.
Deocamdată prejudiciul nu a fost stabilit, dar dintr-o primă estimare ar fi vorba de peste 200 de milioane de lei. Persoanele audiate sunt angajaţi ai Regionalelor CFR Braşov, Bucureşti, Iaşi, Craiova, Cluj-Napoca
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au încheiat vineri audierile celor 81 de angajaţi ai Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători CFR SA, reţinând 77 dintre aceştia.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă