Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine este cel mai bogat român?

Publicat in rfi, vineri 26 octombrie 2012 ·

Cei mai bogaţi români au împreună 26,5 miliarde de euro, arată Top 300 Capital. Calculele indică faptul că peste 50% dintre milionari sunt mai săraci faţă de anul trecut.

Locul întâi este ocupat, pentru al doilea an consecutiv, de Frank Timiş. El este cel mai bogat român, iar averea sa este estimată la 1,75 miliarde de euro, în creştere faţă de anul trecut.

Pe de altă parte, milionari precum Dan Diaconescu sau Gigi Neţoiu nu mai figurează în ultima ediţie a Top 300 cei mai bogaţi români. Criza a dat topul peste cap.

Pierderile şi insovenţele au avut o influenţă importantă asupra veniturilor celor mai bogaţi oameni de afaceri, astfel ponderea averilor din Top 300 în Produsul Intern Brut al României s-a redus până la 19,4%, de la 23,6%, cât a fost în 2011.

Odată cu declinul pieţei auto şi al celei imobiliare, afacerile lui Ion Ţiriac au intrat într-o scădere accentuată. Pe de altă parte, Dinu Patriciu unul dintre cei mai mediatizaţi miliardari în ultimul an, s-a confruntat cu insolvenţe, falimente sau afaceri proaste.

Peste jumătate dintre milionari a înregistrat scăderi ale averilor, mai mult de 30 au ieşit din top şi doar doi au reuşit să-şi conserve miliardul de euro.

Cei mai bogaţi români au împreună 26,5 miliarde de euro, arată Top 300 Capital. Calculele indică faptul că peste 50% dintre milionari sunt mai săraci faţă de anul trecut.

Locul întâi este ocupat, pentru al doilea an consecutiv, de Frank Timiş. El este cel mai bogat român, iar averea sa este estimată la 1,75 miliarde de euro, în creştere faţă de anul trecut.

Pe de altă parte, milionari precum Dan Diaconescu sau Gigi Neţoiu nu mai figurează în ultima ediţie a Top 300 cei mai bogaţi români. Criza a dat topul peste cap.

Pierderile şi insovenţele au avut o influenţă importantă asupra veniturilor celor mai bogaţi oameni de afaceri, astfel ponderea a

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 5 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 10 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 12 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 7 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°