O manifestaţie, mâncată de foamea de senzaţional, redusă la dimensiunile unui timbru pe ecranele televizoarelor.

I-au dedicat o piaţetă. Nu o piaţă întreagă şi în niciun caz una adevărată, o intersecţie de drumuri care vin de peste tot pentru a se înnoda în acel loc transformându-l în vatră de suflet a comunităţii, ci una simbolică, inventată prin cartierul rezidenţial al comuniştilor, securiştilor şi noii nomenclaturi, să-l aibă la vedere organele statului. Nu o stradă, că străzile pot duce oriunde şi sunt greu de controlat politic. O piaţetă e o piaţetă, un petec de asfalt înţepenit pe un teren viran, un spaţiu inert pe care nu-l mai clinteşti decât cu picamărul.

I-au dedicat şi o statuie. Şi aceea, doar un simulacru de statuie, de fapt un bust, adică o statuie făcută cu economie, cât să nu se spună că nu-l bagă nimeni în seamă, dar nici suficient de mare să impună respect. Aşadar, un bust şi o piaţetă. La urma-urmei, o piaţetă nu e puţin lucru, mai ales când ţi-o dă cadou cel mai mare demolator de pieţe din ultimele decenii, primarul Capitalei Sorin Oprescu, prezent şi el pe-acolo, cu o foarfecă, să facă safteaua.

Nu au prea venit mari academicieni să-i vorbească la bustul gol, cum a făcut fostul şef al Academiei Române, Eugen Simion, la inaugurarea statuii celui mai zelos poet din istoria recentă a României. Poate că nu-i încăpea piaţeta de importanţi ce sunt. Sau poate că nişte statui ca ei nu au ce discuta cu un bust. Nu s-au înghesuit prea multe televiziuni sau oameni de presă în micul scuar, să-i ţină de urât, la cei 91 de ani pe care-i aniversează. Manifestaţia, mâncată de foamea de senzaţional, a fost şi ea redusă la dimensiunile unui timbru pe ecranele televizoarelor.

Dar cine ar fi putut veni la această discretă întâlnire de familie? Să fi venit preşedintele Băsescu? El, care nici la Ziua Armatei nu s-a dus, de t