Un volumaş delicios, de o sută de pagini - "De-aş avea un soţ cât o muscă..." aduce surpriza unei scriitoare din Turcia, Hatice Meryem: ironia precisă şi poezia subtilă impregnează fiecare proză ce descrie condiţia de soţie. Se succed în volum texte care, de la I. L. Caragiale al nostru încoace, se pot citi ca momente de zece rânduri, schiţe de două-trei pagini ori chiar mici povestiri.
Hatice Meryem imaginează ipostaza de soţie în funcţie de bărbatul ei, ceea ce însemnă mai întâi profesii (portar, strungar, curier, dulgher, gardian, negustor), vocaţii şi patimi (imam, poet, beţiv), vârste şi rudenii (bărbat tânăr, tatăl, fiul). Şi de fiecare dată o soţie devine oglinda fidelă a bărbatului, prin mimetism abil care începe să se transforme în mecanism de apărare, adică în ... cameleonism.
Iată, spre exemplu, ce înseamnă a fi soţia unui măcelar şi cum răbufneşte gelozia în somn şi în vis: "Dacă aş fi soţia unui măcelar aş invidia pulpele din congelator, iar în serile în care trupul soţului meu măcelar, cu miros de sânge, carne şi măduvă, s-ar rezema de trupul meu delicat, m-aş întreba, fără să vreau, dacă în momentul ăla visează la vreo vacă, şi aş visa şi eu, obosită de treburile casnice, că-l omor cu un cuţit."
A fi soţia unui dulgher, cere pricepere într-ale secretului şi ale răbdării: ea trebuie să semene copacului, căruia nu i se aude vocea decât când este doborât, bătut cu ciocanul şi tăiat cu ferăstrăul. Meşteşugul tainic al lemnului are un preţ: dulgherul meştereşte copii din lemn, dar copiii adevăraţi se lasă aşteptaţi. În schimb, soţia unui bărbat tânăr, ştie că el seamănă mai curând cu un cerb ori cu un şarpe care nu-şi leapădă solzii niciodată.
Soţiile învaţă până şi arta de a se potrivi slăbiciunii bărbatului, iar aici intră în joc sfătoasele vecine ori mătuşi înţelepte. Soţia unui bărbat chipeş trebuie să înveţe bine lecţiile curve