Cu Matizul prin criză
Am 36 de ani şi sunt mama unui adolescent cu vocea în schimbare. În fiecare dimineaţă traversez oraşul de la o margine sudică până în centru. Singurul tovarăş de drum este matizul meu alb. De ce Matiz? Simplu - e criză. "Draga mea, e tot ce ne permitem în perioada asta. E mică, consumă puţin şi, în plus, tu nu conduci aşa de bine, cât să poţi să te descurci cu o maşină mai mare”. Are dreptate, nu conduc aşa de bine, pe cât mi-ar fi plăcut şi, în plus, e criză. Nu am înţeles niciodată cum un fenomen social precum criza financiară poate fi, în acelaşi timp, justificarea şi cauza tuturor problemelor care pot apărea vreodată. La fel, nu înţeleg cum aceleaşi probleme analizate într-o eră în care nu exista o criză financiară puteau fi cumva explicate. Nu înţeleg cum au putut trăi părinţii mei fără să poată da vreodată vina pe criză.
Dimineaţa ascult radioul, în maşină. Un post de radio care, deşi comercial, are mai puţine pauze publicitare. Mă destinde cumva în traficul super aglomerat al Bucureştiului. Cineva vociferează dintr-o maşină din spatele meu şi miroase îngrozitor a fum de eşapament. Ne grăbim cu toţii, undeva unde trebuie să ajungem cât mai repede, pentru că în perioada asta de criză nu-ţi poţi permite luxul de a întârzia. Nu! Niciodată, nicăieri. Şi totuşi, la radio ascult o melodie drăguţă, veselă, în care se vorbeşte despre iubire şi mare şi soare. Îmi place, şi uit pentru câteva momente de trafic, de Matiz sau de serviciu. Eu spre serviciu mă grăbesc. Când se termină melodia, o voce de radio mă trezeşte, anunţă ştiri de ultimă oră, din politică. Cineva a fost arestat şi trimis în judecată pentru fapte de corupţie.
În studenţie, politica mă amuza, citeam cu plăcere schiţele lui Caragiale şi mă distram pe seama politicienilor - personaje viu colorate. Eram cumva un observator extern, indiferent. Dar acu
