"Aşa m-am trezit pe lume: cu o dorinţă uriaşă de a cânta”

- Festivalul Internaţional de Muzică Veche, care este în desfăşurare la Bucureşti (24-28 octombrie), un eveniment de prestigiu ce a ajuns anul acesta la a şaptea ediţie, ne-a prilejuit întâlnirea cu Raluca Enea, director artistic al festivalului şi una dintre puţinele interprete din România la un instrument foarte "aristocratic”: clavecinul! În plină toamnă ruginie, în dansul frunzelor ce cad şi se aştern covor, povestea ei ne-a purtat în splendoarea unor epoci trecute, la ale căror repere ne putem reîntoarce oricând, în momente de "criză” -

Codrul din vis

- Raluca Enea, cum vă explicaţi revirimentul aces­ta al muzicii vechi? Să fie la mijloc doar un inte­res al muzicienilor, sau şi al publicului, deopo­trivă...

- Cred că e vorba şi de un interes al pu­blicului, dar e şi rodul căutărilor muzicienilor, în materie de inspi­raţie. Şi mai cred că lucrul acesta se întâmplă periodic, nu numai în muzică, dar şi în celelalte arte, în literatură, în cinema, se reia, se reinterpretează în spiritul epocii noi, de azi, ceea ce a fost compus într-o epocă ante­rioa­ră. Aşa se face că în ţările din Vestul Europei - Olanda, Belgia, Germania, Franţa, Anglia - a început, de mai bi­ne de 30 de ani, o mişcare foar­te importantă de re­desco­perire a muzicii vechi. La noi, abia de curând s-a înfiripat acest curent, iar noi, organizatorii Festi­va­lului de Mu­zică Veche şi ai Stagiunii de Muzică Veche (pre­cum şi ai unor evenimente asociate), suntem unii dintre pionierii săi.

- Cum v-aţi întâlnit cu muzica clasică? Şi cum aţi ajuns să faceţi din ea un drum în via­ţă?

Mica pianistă, la finalul clasei întâi - Părinţii mei mi-au spus că încă nu vorbeam foarte bine, dar de cântat, cântam ziua întreagă. Eu însămi ţin minte că dirijam un cor imaginar, începând