Dacă în urmă cu peste 10 ani etichetele ce specificau clasele de eficienţă energetică ale echipamentelor electrocasnice erau privite cu interes relativ modest şi cu oarecare curiozitate, iată că piaţa a impus în prezent ca un element decisiv în alegerea acestor produse, clasa de eficienţă.
Mai mult, piaţa pentru produsele electrocasnice a evoluat substanţial de la începutul etichetării enegetice. Astfel, un număr de ani, produsele din clasa de eficienţă A, cu consumuri energetice minime şi deci cu eficienţă maximă au coexistat pe piaţă cu produsele din clase B, C etc. Ulterior, regulamentele de aplicare a directivelor europene de profil (în principal Directiva EcoDesign) au impus ca numai produsele din clasele superioare să mai fie acceptate pe piaţă iar produsele din toate celelalte clase au dispărut. La aceasta s-a adăugat şi interzicerea folosirii în funcţionare a unor substanţe profund dăunătoare pentru mediu, cum sunt freonii ca şi interzicerea folosirii metalelor toxice cum sunt cadmiul sau plumbul la echipamentele electrice.
Iată că a venit în anii aceştia şi rândul eficientizării consumurilor energetice ale clădirilor. Sunt incluse aici locuinţele ca şi imobilele cu destinaţii diverse cum sunt birouri, centre de afaceri, depozite, centre comerciale etc.
Motivul acestei decizii este foarte clar şi constă în procentul din consumul total de energie al Europei care corespunde clădirilor. Astfel, în clădirile cu destinaţii diverse din Europa sau SUA se consumă circa 40% din consumul energetic total al respectivelor ţări sau zone.
Căile prin care se poate reduce substanţial acest procent sunt numeroase, dar în principal este vorba de: o mai bună izolare termică a pereţilor, planşeelor, ferestrelor şi uşilor; folosirea unor sisteme şi soluţii pentru încălzire şi răcire mai eficiente energetic, contorizarea inteligentă a consumurilor
