Atunci când îl vedem pe Cristiano Ronaldo sfidând suporterii adverşi prin gesturile alea de puradel şmecherit, trebuie să fim siguri că Realul nu câştigă. Când a înscris la Barcelona se bătea şi cu degetul în piept, adică staţi liniştiţi, e băiatu’ aici, vă rezolvă el, de data asta, la Dortmund, s-a mulţumit să-i aşeze în bănci pe spectatorii nemţi. Dar, cum există o armonie în toate, a urmat căderea pentru echipa lui Ronaldo. Să le fie de bine! Trebuie să adaug că îmi păruse rău, cu o seară înainte, de înfrângerea la potou a lui Celtic în faţa Barcelonei. Extraordinară mostră de stoicism a scoţienilor în faţa unei echipe catalane care ne arată că n-a învăţat mai nimic din lecţia de anul trecut a lui Chelsea. Însă din acea lecţia a învăţat altcineva şi a demonstrat asta chiar pe pielea profesorului. Am îndrăznit să sper în victoria Şahtarului în meciul cu campioana europeană, dar maniera în care a obţinut-o m-a lăsat perplex. Declaraţia prealabilă a lui Mircea Lucescu, despre faptul că echipa sa a ajuns la un asemenea nivel încât nu se mai teme de nimeni, am încadrat-o între mândrie şi psihologie. Şi iată că Lucescu ştia ce vorbeşte, Şahtarul a interpretat o partitură încântător-ofensivă şi nu i-a lăsat nicio şansă lui Chelsea, chiar dacă scorul ar lăsa altceva să se înţeleagă. Cei care au văzut meciul ştiu despre ce vorbesc. Din conferinţa de presă am reţinut un lucru interesant, care confirmă că Lucescu-bătrânul percepe fenomenul la nivel mai fin decât mulţi alţii. Returul va fi de foc, fiindcă londonezii se vor mobiliza la maximum. Într-adevăr, felul în care au fost puşi la colţ trebuie să le fi zgândărit orgoliul jucătorilor englezi, pentru ei revanşa devenind o chestiune de onoare, dincolo de scopul teluric al calificării. Şi nici orgoliul lui Abramovici nu trebuie subestimat.

Două vorbe şi despre CFR Cluj. Andone este îndepărtat după un egal epic pe t