Restaurantul care funcţionează în incinta Sălii Polivalente din Focșani a fost ținta hoților, în noaptea de miercuri spre joi. Persoane necunoscute până în acest moment au spart un geam și au pătruns în interiorul localului. Din interior, hoţii au furat un televizor și au distrus mai multe cabluri, dar și jaluzelele de la geamuri. De asemenea, berea dintr-un butoi a fost lăsată să curgă pe jos, ambalajul fiind desfăcut și aruncat. Prin urmare, pe lângă furt este vorba și de distrugere.
Ieri, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale de la Poliția municipiului Focșani au fost la fața locului pentru a face cercetări. Potrivit unor surse, principalul suspect ar fi un fost angajat. Acesta a stat de vorbă cu polițiștii, care continuă verificările pentru a stabili dacă fostul angajat este autorul faptei, dar și dacă a avut complici.
Administratorul restaurantului nu a dorit să dea detalii despre incident, el precizând că ne va furniza informații după ce poliția va finaliza ancheta.
Restaurantul care funcţionează în incinta Sălii Polivalente din Focșani a fost ținta hoților, în noaptea de miercuri spre joi. Persoane necunoscute până în acest moment au spart un geam și au pătruns în interiorul localului. Din interior, hoţii au furat un televizor și au distrus mai multe cabluri, dar și jaluzelele de la geamuri. De asemenea, berea dintr-un butoi a fost lăsată să curgă pe jos, ambalajul fiind desfăcut și aruncat. Prin urmare, pe lângă furt este vorba și de distrugere.
Ieri, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale de la Poliția municipiului Focșani au fost la fața locului pentru a face cercetări. Potrivit unor surse, principalul suspect ar fi un fost angajat. Acesta a stat de vorbă cu polițiștii, care continuă verificările pentru a stabili dacă fostul angajat este autorul faptei, dar și dacă a avut c