Exponenţi ai luxului italian, mărcile Fendi şi Giuliana Teso, în exclusivitate prin Mengotti, au dezvăluit publicului bucureştean 25 dintre cele mai relevante modele ale celor două case, în atmosfera inegalabilă a palatului Cesianu-Racoviţă.
Adriano Mengotti, proprietarul magazinului Mengotti: "Sunt foarte bucuros să pot duce mai departe tradiţia Mengotti şi pe pieţe mai noi, cum este cea de aici, din România, ştiut fiind faptul că femeile din România au apreciat şi apreciază articolele de modă care nu se demodează, ci din contră, capătă valoare cu timpul. Blănurile prezentate astăzi, sunt unice, extrem de scumpe datorită tuturor proceselor tehnologice prin care au trecut, provenienţei, dar şi proceselor artizanale de manufacturare. Astfel, putem spune că aceste piese unice sunt asemenea unor opere de artă şi de aceea nu este deloc întămplător faptul că am ales să le prezentăm într-un loc emblematic, sediul Artmark, alături de lucrări foarte valoroase şi artişti de renume."
Blănurile sunt din nou în tendinţe în acest sezon, indiferent de lungimea firului şi indiferent de provenienţă. Printre must have-urile alese de către stilişti şi directorii de modă din întreaga lume se află chinchilla, lynx-ul sau zibelina rusească iar dintre pieile exotice, galuchat şi crocodilul sunt pe lista preferinţelor.
Încă de la începuturile colecţiilor sale, din 1984, Giuliana Teso a gândit blănurile într-o cheie modernă, fashionable, acest lucru declinându-se de la tehnicile menite să le uşureze greutatea până la modele gândite în spiritul "chic nomad", romantic sau de inspiraţie pur urbană, până la tipurile de blană utilizate în cadrul colecţiei. Întreaga colecţie este un joc atent orchestrat între tipul de blană utilizat, de la cele mai noi şi mai neaşteptate până la cele clasice, recunoscute.
Blănurile Fendi sunt chintesenţa expresiei luxului italian. Karl La