Amatorii de karting din Târgu-Mureş şi împrejurimi au avut prilejul de a participa la o demonstraţie tehnică, desfăşurată în data de 20 octombrie 2012, la Aeroclubul Târgu-Mureş, de către cercul de Karting din cadrul Palatului Copiilor. De asemenea, cu ajutorul cercurilor de Automodele şi Aeromodele, cei prezenţi au putut privi demonstraţii şi acrobaţii ale avioanelor.
“Atenţia, importantă în acest sport”
Elevii cercului de karting, însoţiţi de profesorii coordonatori, au oferit o demonstraţie pe două categorii, în funcţie de vârstă. Printre cei care s-au implicat în această activitate au fost elevii: David, Robert, Richi şi Cristian. “Îmi place viteza, îmi plac sporturile extreme. Acţiunea de azi a fost binevenită”, a declarat Pollak Cristian, unul dintre elevi. Cristian are această pasiune de 10 ani şi pe viitor, doreşte să se dedice kartingului, refuzând ideea de a trece la o altă categorie. “Pe cei mai mici îi sfătuiesc să se apuce de antrenamente şi, dacă mergem la concurs, să atragă atenţia. Atenţia este foarte importantă în acest sport”, a explicat Pollak Cristian.
Carturi de la 50 cm3 la 100 cm3
“Am pregătit o demonstraţie tehnică cu şapte carturi, cu copii de la clasa I la clasa a X-a, cu carturi de la 50 cm3 la 100 cm3. Toţi cei care participă la demonstraţie fac parte din echipa de performanţă a Palatului”, a declarat Claudiu Pop, maistru instructor. Pentru acesta, cartingul este o pasiune pe care o practică de la vârsta de şase ani şi pe care o moşteneşte de la tatăl său, cel care, în 1967, a înfinţat cercul de carting. “Am fost la foarte multe concursuri cu el, am avut succese şi am continuat eu. Sunt la Palatul Copiilor de 21 de ani”, a adăugat Claudiu Pop. În acest an, membrii cercului de karting au participat la şase concursuri, unde au câştigat cupe şi diplome. Pe lângă faptul că învaţă să conducă astfel de maşini, cercul ofe