Nu stiu daca ati remarcat, dar ultimii ani au insemnat, pentru succesele de box-office, niste scenarii adaptate serios la perioada de criza. A disparut optimismul, promovarea pozitivismului, "totul va fi bine", iar actiunea si eroii sint definiti de aceleasi frustrari pe care le intimpina toata lumea. Remarci, in filme, nuante mai deprimante, actiunea e mai dark. Mi se pare, de altfel, foarte interesant cum optimismul sau pesimismul unei generatii se traduce in ceea ce vedem pe ecran. Culmea e ca filmele sint un mijloc de propaganda si de crestere a entuziasmului, iar tocmai asta nu se intimpla. Incercati sa va amintiti filme din anii '50, '60, '70, '80 si ce senzatie ofereau, scrie Alex Mihaileanu pe blogul Subiectiv.
Optimismul, respectiv pesimismul, se regăsesc inclusiv în afişe. Cred că am mai dat link-ul ăsta la un moment dat, este o reprezentare a procentajelor de culori/nuanţe folosite în afişe din 1914 şi pînâ în 2012. Vedeţi şi “plăcintele” – e un scroll pe dunga aia portocalie. E un experiment interesant. Încercaţi să ignoraţi prima treime (din stînga imaginilor) şi să socotiţi culorile calde drept optimism, iar pe cele reci, drept non-optimism (nu vorbim neapărat de pesimism, în sensul pur.) De ce să ignoraţi prima treime? Pentru că, de regulă, sînt culori folosite frecvent pentru a atrage atenţia (cine e familiar cu teoriile culorilor, ştie despre ce vorbesc.) E cam trist, nu-i aşa? Eh, interpretaţi în funcţie de perioade – primul război mondial, al doilea război mondial, încetiniri economice etc. – şi uitaţi-vă mai ales la ultimii 5 ani.
Am văzut oameni dezamăgiţi de filme recente. Iar exemplul cel mai bun e chiar proaspăt lansatul 007: Skyfall. Unde e Bond cel de altădată, care era înconjurat de femei, bea doar vodka martini şi distrugea cu zîmbetul pe buze tot ce-i stătea în cale? Pe de altă parte, unde e Bruce Wayne cel care dădea de p
