Mesajul a fost trimis. Multumesc!

The Group: Pentru anul viitor premisa realistă este că piaţa media nu va mai scădea, urmând ca din 2014 să îndrăznim să ne gândim la o creştere uşoară

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 26 octombrie 2012 · ·

Mihaela Nicola, acţionar şi CEO al grupului de comunicare The Group, unul dintre cele mai mari de pe piaţa locală, apre­ciază că anul viitor cuvântul de ordine pentru industria de comunicare va fi stag­narea, continuându-se trendul înregistrat şi în acest an.

Ea este de părere că am putea să ne gândim la un avans al industriei de comunicare începând din 2014. "Pentru anul viitor premisa realistă este că piaţa nu mai scade. Probabil că în 2014 vom putea îndrăzni la o creştere uşoară a pieţei dacă indicatorii macroeconomici rămân stabili."

Zoltan Szigeti (45 ani), Mihaela Nicola (45 ani) şi Bogdan Nicola (39 ani) au fondat în urmă cu şapte ani şi conduc în prezent holding-ul format din 17 agenţii, care au avut anul trecut o cifră de afaceri cumulată de 112 milioane de euro. Această valoare reprezintă afacerile cumulate ale agenţiilor, iar The Group este o um­brelă sub care sunt reunite aceste companii.

Criza ne-a făcut mai responsabili

Mihaela Nicola crede că reîntregirea salariilor bugetarilor din acest an nu se va vedea în consum, banii urmând a se duce în inflaţie (per total, în cele două tranşe - 1 iu­nie şi 1 decembrie, suma cu care se majo­rează cheltuielile de personal pentru salariile bugetarilor este de aproape un miliard de euro). Ea explică astfel de ce estimările pentru piaţă nu vizează o creştere în acest an.

Potrivit datelor The Group, piaţa de co­municare (care include pe lângă publicitate şi acti­vităţile de PR, marketing online) are o valoare estimată de 400 - 450 milioane euro. La această sumă se adaugă în acest an şi bugetele pentru campania electorală.

Cea mai mare contribuţie la piaţa de comunicare o are publicitatea. Potrivit Media Fact Book, o analiză a pieţei româneşti de advertising realizată de agenţia Initiative, parte a grupului de comunicare Lowe, piaţa de publicitate a avut anul trecut o valoa

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 58 minute
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 2 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum 2 ore
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum o ora
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

Britanicii Cash și Glasspool au cucerit titlul de dublu masculin la Wimbledon

Mediafax acum 28 minute
Julian Cash și Lloyd Glasspool, favoriții numărul cinci, au reușit să câștige sâmbătă trofeul la Wimbledon la dublu masculin, primul lor titlu de Grand Slam ca echipă. Aceștia au învins în finală cu scorul 6-2, 7-6(3) perechea formată din Rinky Hiji

Turul Franţei: Jonathan Milan a câştigat sprintul la finalul etapei a opta

G4Media acum 16 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul italian Jonathan Milan s-a impus sâmbătă în etapa a opta a Turului Franţei, reuşind astfel prima victorie în Le Tour, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 3 ore
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 2 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°