Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pugiliştii fără sală

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 26 octombrie 2012 ·

Pugiliştii de la Box Club Universitatea Craiova se vor pregăti pentru concursul de luna viitoare prin parcuri, după ce directorul Colegiului Naţional „Gheorghe Chiţu“ le-a pus lacăt pe sala de antrenament. Motivul este lipsa unui contract între clubul condus de Constantin Cucu şi instituţia şcolară mai sus menţionată.

Cu nici o lună înainte de următorul concurs oficial, Campionatul Universitar, pugiliştii de la Box Club Universitatea Craiova se văd nevoiţi să se antreneze în aer liber, după ce directorul Colegiului Naţional „Gheorghe Chiţu“ a pus lacătul pe sala din strada Brestei, unde s-au pregătit în ultimii doi ani elevii lui Constantin Cucu. Antrenorul craiovean a explicat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că, deşi nu are un nici un contract cu instituţia de învăţământ menţionată, şi-a dorit să intre în legalitate, dar directorul colegiului, Dumitru Iftimov, nu i-a arătat înţelegere şi, mai mult, l-a pus să achite 25.048 de lei, reprezentând chiria şi utilităţile pe ultimele 25 de luni.

„La conducerea veche a şcolii am găsit înţelegere, doamna director Prică este o femeie extraordinară. În sală am ajuns în 2010, după ce am mers la viceprimarul de atunci Teodor Sas. Eu am făcut atunci o cerere către conducerea şcolii, în care ceream să ni se pună sala la dispoziţie sub orice formă juridică, fie comodat, asociere, închiriere, dar nu am primit nici o hârtie şi am fost lăsaţi să ne antrenăm. Noi am amenajat acel spaţiu care arăta deplorabil şi am cheltuit aproximativ 53.000 de lei să-l facem funcţional, sumă care se regăseşte în contabilitatea clubului şi a membrilor fondatori şi poate fi dovedită cu acte. Acum, noul director ne-a cerut la începutul lunii octombrie să părăsim sala, iar săptămâna trecută ne-au pus lacătul pe uşă. Nu mai putem intra şi avem acolo materiale, saltele, ring. În plus, luna viitoare vom organiza la Craiova Campionatu

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei noi judecători CCR au depus jurământul la Cotroceni. Ce beneficii primesc cei care se pensionează

Adevarul acum 31 minute
Mihai Busuioc, Asztalos Csaba și Dacian Cosmin Dragoș sunt noii judecători ai Curții Constituționale a României. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc duminică la Palatul Cotroceni, în prezența celor mai înalți oficiali ai statului.

Gisele Pelicot va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron cu titlul de Cavaler, oferit pentru lupta împotriva violenţei la adresa femeilor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gisele Pelicot, sedată cu anxiolitice de soţul ei şi violată în somn timp de zece ani de acesta şi de zeci de alţi bărbaţi invitaţi de el, va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron şi va primi t

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum 2 ore
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Dictatorul Kim Jong Un îl asigură pe șeful diplomației ruse de sprijinul „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, l-a asigurat pe şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov de sprijinul său „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei, considerând victoria Moscovei „sigură”, a inf

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum 2 ore
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

Compania de inteligență artificială a lui Elon Musk şi-a cerut scuze după ce chatbotul Grok l-a lăudat pe Hitler. „Am descoperit cauza”

Adevarul acum o ora
Compania de inteligenţă artificială a lui Elon Musk, xAI, a prezentat scuze după ce chatbotul său Grok a făcut o serie de comentarii antisemite şi laudative la adresa lui Adolf Hitler la începutul acestei săptămâni pe X, scrie The Guardian.

Slovacia vrea garanţii din partea UE, până marţi, pentru oprirea aprovizionării cu gaze ruseşti şi susţinerea noului pachet de sancţiuni

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Slovacia urmăreşte să ajungă până marţi la un acord cu Comisia Europeană şi partenerii din UE privind garanţii că nu va avea de suferit din cauza opririi livrărilor de gaze ruseşti şi pentru a putea

Hamas şi Israelul se acuză reciproc de blocarea negocierilor pentru armistiţiul din Gaza

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hamas şi Israelul s-au acuzat reciproc sâmbătă de blocarea negocierilor lor indirecte pentru o încetare a focului în Gaza, unde 38 de palestinieni au fost ucişi în lovituri israeliene, potrivit Apără

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Ilie Bolojan spune că nu promite „miracole”, după ce a fost ales președinte al PNL. Cine sunt „adversarii” liberalilor în opinia sa

HotNews acum 13 ore
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj, sâmbătă seară, după congresul în care a fost ales președinte al PNL, și a spus că „adversarii” liberalilor „sunt promisiunile fără fundament, funcțiile obținute fără responsabilitate, câștigul nemeritat fă

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

23°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

14°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

23°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°