Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Afaceri austriece de peste 700 milioane de euro în industria de prelucrare a lemnului

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 26 octombrie 2012 ·

Sebeş (Alba), Rădăuţi (Suceava) şi Braşov sunt câteva dintre zonele pe care companiile austriece le-au pus pe harta mondială a prelucrării lemnului şi unde realizează anual o producţie de sute de mii de metri cubi.

Trei companii austriece fac jocurile în prelucrarea locală a lemnului, iar anul trecut au avut afaceri cumulate de peste 740 mil. euro şi profituri de peste 70 mil. euro.

Holzindustrie Schweighofer, Kro­nospan şi Egger au intrat treptat pe piaţa locală şi au ajuns să domine industria fie prin achiziţi, fie prin investiţii greenfield.

Primii care au investit în producţie au ajuns pe primul loc.

În 2003, omul de afaceri Gerald Schweighofer începea producţia de cherestea la Sebeş, iar anul trecut a ajuns la un business de aproape 400 mil. euro. Schweighofer are operaţiuni în patru locuri din România. Pe lângă Sebeş mai este operaţional în Rădăuţi (fabrică de cherestea deschisă în 2007), Siret (fabrică de panouri încleiate achizi­ţionată în 2007) şi Comăneşti (unitate cumpărată în 2010).

Dacă Holzindustrie începea producţia în 2003, un an mai târziu rivalii de la Kronospan au cumpărat cele două fabrici deţinute de italienii de la Gruppo Frati la Sebeş, intrând astfel într-unul dintre cele mai vechi domenii din România.

Următorul pas l-au făcut în 2009, când la Braşov au finalizat investiţii de 200 mil. euro într-o fabrică de OSB (plăci din fibre orientate - n.red.). Investiţia era de fapt un proiect mai vechi, fiind demarat încă din 2002, dar care a fost blocată din cauza achiziţiei făcute la Sebeş.

Kronospan şi-a deschis în 1999 prima reprezentanţă din România la Braşov când importa produse de la alte fabrici din grup, pentru a acoperi cererea de pe piaţa internă.

Ultimii intraţi sunt cei de la Egger, care în ianuarie 2008 au investit 210 mi­lioane de euro la Rădăuţi, într-o fa­brică ce pro­duce în principal

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 3 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 4 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşti – Mai multe avioane, probleme la aterizare / Unele aeronave, direcţionate pe alte aeroporturi

News.ro acum o ora
Furtuna din Bucureşti a dat peste cap traficul aerian, 15 avioane cu destinaţia Bucureşti fiind afectate, potrivit Boarding Pass, site specializat în ştiri din aviaţie. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a transmis că trei avioane au fost dire

Protest la IGPR: „Poliţia are uniforma pătată de sânge” după crima de la Prahova

Mediafax acum o ora
Comunitatea Declic a organizat, joi, un protest în faţa Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) pentru a cere demiterea şefului Poliţiei Prahova, Mihai-Ginel Preda, în urma uciderii unei tinere de 22 de ani în comuna Lipăneşti. Declic are

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 49 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Un recrut a împuşcat mortal doi instructori militari în Ucraina

HotNews acum o ora
Un cadet al armatei ucrainene a deschis focul cu o armă automată în timpul unui exercițiu de instrucție desfășurat pe 16 iulie, în regiunea Cernihiv, și a ucis doi instructori militari, relatează Ukrainska Pravda, citând surse din poliție și din rân

„O prostie absolută”. Putin ironizează una din măsurile UE privind agricultura

HotNews acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin a calificat joi intenția Uniunii Europene de a se lipsi de îngrășămintele rusești drept „o prostie absolută”, scrie agenția spaniolă de presă EFE. „Din punct de vedere economic, din punctul de vedere al intereselor pr

Cum i-a convins Elena Udrea pe judecători să o elibereze din închisoare înainte de termen: „A vorbit despre trăirile sale”

HotNews acum 3 ore
Fosta ministră a vorbit, joi, în fața instanței despre „trăirile și suferințele” din penitenciar, în încercarea de a-i convinge pe magistrați să o elibereze după ce a executat 3 ani și 10 luni din pedeapsa de 6 ani de închisoare primită în dosarul G

Vremea

București
acum

21°
joi

19°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

25°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°