"A fost o şedinţă a Consiliului de Administraţie azi, iar actele sunt făcute cu data de 1 decembrie. Atunci eu mă retrag, iar funcţia (preşedinte CA - director general - n.r.) va fi preluată de domnul Bîlteanu. Cel puţin aşa stau lucrurile acum. Din punctul meu de vedere, nu cred că vor fi schimbări până atunci", a declarat, vineri, Cuzman pentru MEDIAFAX.
Cuzman a anunţat, joi seara, că se retrage de la conducerea societăţii de investiţii financiare după 18 ani. Anunţul a fost făcut în cadrul unei recepţii prilejuite de aniversarea a 20 de ani de la înfiinţarea SIF Banat-Crişana.
"Nu sunt motive obscure sau care să facă deliciul presei (cu privire la retragerea sa - n.r.). Aşa se întâmplă uneori, oamenii mai vin şi pleacă. Din prima zi când am intrat în instituţie m-am gândit că vine şi o zi când trebuie să plec", a spus vineri Cuzman.
El are 68 de ani, iar activitatea la SIF Banat-Crişana a început în 1994, când a preluat funcţia de preşedinte - director general al Fondului Proprietăţii Private Banat-Crişana, precursorul SIF Banat-Crişana. Ulterior, în 1997, când Fondul Proprietăţii Private Banat-Crişana a devenit SIF Banat-Crişana, Cuzman a rămas la conducerea societăţii de investiţii financiare.
Cuzman mai este membru în consiliile de administraţie la BRD (BRD), Biofarm (BIO) şi Vrancart Adjud (VNC).
El este doctor în economie şi profesor universitar la Universitatea de Vest, unde predă din 1992, când a intrat ca lector universitar.
Viitorul şef al SIF Banat-Crişana, Dragoş Geroge Bîlteanu, are 35 de ani, şi este membru în Consiliul de Administraţie al societăţii de investiţii din ianuarie 2010. El a fost numit în CA odată cu preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania, Horia Ciorcilă. După numai şapte luni, Ciorcilă a demisionat din CA al SIF Banat-Crişana, alături de un fost vicepreşedinte al băncii