Parlamentul European a decernat vineri premiul Saharov, un echivalent al Nobelului pentru Pace european, regizorului iranian Jafar Panahi (foto) şi compatrioatei acestuia, avocata Nasrin Sotoudeh, amândoi condamnaţi la pedepse dure în ţara lor.
Preşedinţii grupurilor politice din Parlament, reuniţi vineri dimineaţa în sesiune plenară la Strasbourg, i-au ales pe cei doi opozanţi iranieni în defavoarea celor trei tinere din cadrul grupui rus Pussy Riot sau a disidentului belarus Ales Beliaţki. Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a precizat ca e o premieră ca membrii conferinţei preşedinţilor să aleagă în unanimitate câştigătorii premiului Saharov.
"Premiul Saharov pentru libertatea de gândire acordat iranienilor Nasrin Sotoudeh şi Jafar Panahi este un mesaj de solidaritate şi de recunoaştere pentru o femeie şi un bărbat care nu s-au înclinat în faţa fricii şi a intimidării şi care au decis să pună soarta ţării lor mai presus de a lor. Sper cu sinceritate ca ei să poată veni în persoană la Strasbourg la PE pentru a-şi ridica premiul în decembrie", a declarat preşedintele Schulz după anunţarea câştigătorilor.
Preşedintele PE va acorda premiul în cadrul unei ceremonii care va avea loc în Strasbourg, în timpul sesiunii plenare din decembrie. Premiul, instituit din 1988, este însoţit de o recompensă de 50.000 de euro.
Avocata Nasrin Sotoudeh, care a primit vineri premiul Saharov, este una dintre marile personalităţi care s-au remarcat în apărarea drepturilor omului în Iran, unde a fost condamnată şi încarcerată pentru că a apărut în public alături de câştigătoarea Premiului Nobel pentru Pace Shirin Ebadi.
Femeia în vârstă de 47 de ani a fost condamnată în ianuarie 2011 la 11 ani de închisoare şi la 20 de ani de interdicţie la exercitarea meseriei de avocat pentru "acţiuni împotriva securităţii naţionale şi propagandă contra regi