Un cetăţean german a fost implicat, miercuri dimineaţă, într-un accident deosebit de grav înregistrat pe raza comunei Satu Mare. Christoph Bierlein, în vârstă de 23 de ani, circula cu un autoturism marca Mitsubishi L200 pe drumul judeţean 178B, dinspre municipiul Rădăuţi spre centrul comunei Satu Mare.
Din cauza nepăstrării unei distanţe suficiente faţă de atelajul cu tracţiune animală care se deplasa în faţa sa, în aceeaşi direcţie de mers, atelaj condus de Ştefan Andrişan, de 57 de ani, din municipiul Rădăuţi, autoturismul condus de cetăţeanul german a intrat în coliziune faţă-spate cu acesta. În aceste condiţii, căruţaşul a fost proiectat pe carosabil, fiind rănit grav. Bărbatul a fost transportat imediat la Spitalul Municipal Rădăuţi, unde a fost diagnosticat cu „traumatism cranio-cerebral acut deschis, plăgi contuzie scalp, observaţie paraplegie”, după care a fost transferat la Spitalul de Urgenţă Suceava.
Atât conducătorul auto, cât şi căruţaşul au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri, după care li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Un cetăţean german a fost implicat, miercuri dimineaţă, într-un accident deosebit de grav înregistrat pe raza comunei Satu Mare. Christoph Bierlein, în vârstă de 23 de ani, circula cu un autoturism marca Mitsubishi L200 pe drumul judeţean 178B, dinspre municipiul Rădăuţi spre centrul comunei Satu Mare.
Din cauza nepăstrării unei distanţe suficiente faţă de atelajul cu tracţiune animală care se deplasa în faţa sa, în aceeaşi direcţie de mers, atelaj condus de Ştefan Andrişan, de 57 de ani, din municipiul Rădăuţi, autoturismul condus de cetăţeanul german a intrat în coliziune faţă-spate cu acesta. În aceste condiţii, căruţaşul a fost proiectat pe carosabil, fiind rănit grav. Bărbatul a fost transportat imediat la Spitalul Municipal