În Franţa a început maratonul premiilor literare, extrem de importante pentru sectorul editorial. Aceste premii sunt numeroase, iar unii comentatori avizaţi ai fenimenului consideră chiar că ele ar fi nocive şi anti-culturale. Ceea ce nu înseamnă însă că există riscul dispariţiei lor, ci dimpotrivă, apar unele primii noi.

Dacă ar fi să compar peisajul editorial din România cu cel din Franţa aş spune că în România sunt prea puţine premii iar în Franţa prea multe. Atunci cînd sînt multe se produce fenomenul următor: cititorul se lasă ghidat de ele aproape orbeşte şi nu renunţă la statutul său de descoperitor de valori. Imi amintesc de o butadă pe care mi-a relatat-o cineva în legătură cu ghidurile de călătorie. Intr-o bună zi, la Florenţa, o englezoaică s-a dus să viziteze nu mai ştiu ce biserică sau abaţie. Ajunsă în faţa respectivului obiectiv şi-a dat însă brusc seama că şi-a uitat “cartea de căpătîi”, altfel spus ghidul turistic la hotel. Aşa că nu a mai îndrăznit să intre în respectiva biserică sau abaţie pentru că şi-a spus: fără ghid risc să trec cu o privire indiferentă peste cine ştie ce capodopere, sau, şi mai grav, risc să-mi placă lucruri pe care ghidul le consideră minore.

Este ceea ce se întîmplă şi cu premiile literare. Milioane de cititori cumpără în fiecare an cărţi care au fost “premiate” convinşi că în felul acesta merg la sigur, altfel spus citesc cărţi de valoare. Iar atunci cînd răsfoiesc totuşi un roman într-o librărie şi le place cum începe, ezită să-l cumpere dacă nu a primit nici un premiu. Iată cum sistemul premiilor crează un fel de “turmă” consumatoare de bunuri culturale, spun adversarii premiilor literare.

Ieri, Academia franceză a deschis balul premiilor acordîndu-l pe cel rezervat romanului. Fericitul cîştigător este tînărul scriitor elveţian Joël Dikcer, 27 de ani. Romanul său se intiluează “Adevărul asupra af