Cu multe decenii în urmă, am apelat la o firmă specializată să-mi trimită un depanator pentru televizorul meu nounouţ. Aruncasem eu însumi o privire în cutia de la spate şi nu pricepusem nimic. Unde erau lămpile bine ştiute de la aparatele de radio Telefunken sau de la televizoarele ruseşti Rubin?

Locul li-l luaseră nişte circuite integrate (abia mai târziu le-am aflat numele), care mi s-au părut ilizibile. Depanatorul, un tânăr de vreo 25 de ani, nu-mi inspira nici o încredere. A scos dintr-o geantă murdară şi uzată un fel de cleşte dublu încărcat electric, pe care l-a prins de două plăcuţe metalice. S-au aprins toate ledurile, în afară de unul, pe care tânărul l-a desprins din priza lui minusculă şi l-a înlocuit cu altul care a clipit numaidecât. A pus la loc capacul de la spate, a dat drumul televizorului şi ecranul s-a luminat dintr-odată. Întâmplarea mi-a dat de gândit: tehnologia modernă impune, aşadar, un nivel mult mai înalt al cunoştinţelor decât acela oferit de şcoală în trecut. Ca să poată „citi” măruntaiele unui televizor, un simplu tehnician trebuie să înveţe astăzi lucruri de care meşterii de ieri nu aveau nevoie. Optimismul meu incurabil m-a determinat să cred că tineretul de mâine va fi, cu siguranţă, mai şcolit şi că rezultatul pentru societate va fi o medie culturală superioară celei actuale. Mi se pare că am şi scris ceva pe această temă. Constat, după atâţia ani, că mam înşelat. Sofisticarea tehnologiei n-a egalizat în sus nivelul cultural al oamenilor, ci, din contra, a polarizat societatea, provocând o veritabilă fractură în sânul ei.

O fractură care, născută dintr-o diferenţă de cunoştinţe, s-a adâncit şi s-a metastazat treptat, putând fi remarcată în prezent în domeniile cele mai diferite şi punând sub semnul întrebării principiul egalităţii de şanse, pe care se bazează societăţile democratice. Paradoxul face ca rolul esen