Mariana Codruţ, Areal. Antologie de poezie: 1982-2007, Editura Paralela 45, Piteşti, 2011.
În ultimii ani, tot mai multe voci critice dintre cele mai reprezentative au făcut referire la Mariana Codruţ ca la o poetă de prim rang, dar foarte puţin cunoscută publicului larg. Este adevărat că, pe de altă parte, publicul larg nu prea este consumator de poezie, dar asta nu schimbă raportul invers proporţional dintre valoare şi notorietate. Antologia publicată de Editura Paralela 45 vine să mai repare puţin din nedreptate, căci îi sunt oferite cititorului, puse cap la cap, toate volumele poetei, începând cu Măceşul din magazia de lemne, volumul de debut din 1982, continuând cu Schiţă de autoportret (1986), Tabieturile nopţii de vară (1989), Existenţa acută (1994), Blanc (2000) şi terminând cu cel mai recent Ultima patrie (2007).
Dincolo de faptul de a oferi acces la întreaga operă poetică de până acum a Marianei Codruţ, antologia prilejuieşte un excurs, cum să-i spun, textual prin istoria literaturii române a ultimilor 30 de ani. Sunt prezente aici poeme cenzurate şi neapărute în volumele iniţiale, astfel că putem vedea exact cum ar fi arătat volumele neciopârţite şi ce consecinţe a avut această ciopârţire asupra receptării. Este vorba de o certă distorsiune a percepţiei critice – vrândnevrând, căci asta primea criticul între cele două coperte – poemele cele mai viguroase şi cu potenţial mai mare de a fi citite în cheie social-politică fiind, desigur, sistematic eliminate, ori, în anumite cazuri, eliminându-se doar sintagme sau titluri. Se ştie astăzi cum funcţiona cenzura, ce gen de cuvinte ori subiecte o deranjau; şi poemele cenzurate din această antologie confirmă „mecanismul”. Titlul strigăte şi şoapte, de pildă, al unui poem din volumul Tabieturile nopţii de vară, a fost înlocuit cu dacă dragostea, şoaptele fiind, de bună seamă, ceva de neevocat în
