Turma păştea liniştită. Copilul îşi luase gândul de la ea. Cerceta cerul albastru pe care nişte nori se luaseră la întrecere. Nu se uita pe unde calcă. Atunci s-a produs nenorocirea. N-a observat cuibul cu puişori, ascuns printre ierburile înalte. Piciorul său a strivit trupurile mici.
De atunci, Dimitrie nu şi-a mai încălţat acel picior. L-a lăsat gol, prin zloată şi glod, prin frig şi arşiţă. Ca să-l pedepsească pentru crima comisă. Sfântul copil cu un picior gol...
Dimitrie se născuse la începutul secolului al XIII-lea, într-un sătuc sărac din sudul Dunării, numit Basarabi. Fusese de mic trimis la muncă, să pască oile.
La scurt timp de la episodul cu puişorii striviţi, Dimitrie s-a lipit de o comunitate călugărească, pe lângă râul Lom. După o perioadă de ucenicie, s-a făcut pustnic şi s-a retras într-o peşteră aproape de râu. A trăit toată viaţa în tihna rugăciunii din inimă, fierbinţi, cu lacrimi. Cunoscând ziua în care va muri, s-a aşezat între două lespezi de piatră, ca într-un sicriu, şi şi-a dat duhul împăcat.
Trei secole au trecut. Lumea îl uitase pe pustnicul desculţ. O inundaţie a umflat Lomul atât de mult, încât apele au ajuns la trupul rămas nestricat al lui Dimitrie, l-au smuls dintre lespezi, şi l-au îngropat în noroi.
După o altă sută de ani, Sfântul a apărut în visul unei fetiţe demonizate. I-a poruncit să vină împreună cu părinţii la malul râului, pentru a se tămădui. Aceştia au săpat în locul indicat în vis şi au descoperit trupul întreg, bine-mirositor şi strălucind de lumina harului. Fetiţa s-a vindecat pe loc. Moaştele lui Dimitrie au fost aduse cu multă cinste în satul său, Basarabi.
Vindecările şi alte minuni săvârşite au atras atenţia Domnitorului Ungro-Vlahiei, care a vrut să ducă trupul lui Dimitrie la biserica Curţii Domneşti din Bucureşti. Însă boii care trăgeau carul cu moaştele lui Dimitrie s-au oprit lângă
