Misterul unei dispariţii misterioase a fost desluşit, ieri, în jurul prânzului, într-o pădure aflată la doar un pas de Arad. Un bărbat în vârstă de 44 de ani care a dispărut de la domiciliu pe data de 1 octombrie a fost găsit spânzurat într-un copac, în pădurea de la Fântânele. Cel care a făcut macabra descoperire a fost pădurarul din zonă care în timpul unei patrulări a observat trupul agăţat la înălţime. A sunat la 112 pentru a anunţa poliţiştii.
Pentru familia bărbatului semnele de întrebare au apărut chiar în prima zi a acestei luni, atunci când omul a plecat fără să se uite înapoi ori să dea vreo explicaţie cuiva. S-a urcat în autoturism şi dus a fost. În momentul în care rudele sale şi-au dat seama că omul nu mai revine acasă, au anunţat poliţiştii în speranţa că vor afla ce s-a întâmplat. Veştile nu au apărut însă.
Un indiciu care a stârnit semne de întrebare familiei sale a fost maşina bărbatului care a fost găsită după două-trei zile de la dispariţie, chiar de către fiul său, în apropiere de locul în care şi-a pus capăt zilelor. Nimeni nu s-a gândit atunci, că omul şi-a luat zilele chiar în pădurea din apropiere. Apropiaţii familiei spun că rudele s-au gândit că acesta a ales să plece în străinătate fără a da nimănui alte explicaţii.
Cadavrul a fost greu de văzut din cauza frunzelor
Martorii spun că este posibil ca şi alte persoane să fi trecut prin zonă dar să nu fi observat cadavrul din cauza frunzelor copacilor. „Acum că au început să cadă frunzele a fost mai uşor de observat. Până acum, pădurea era foarte deasă şi poate din cauza asta chiar dacă a mai trecut cineva pe aici să nu-l fi văzut”, a povestit unul dintre martori.
Criminaliştii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care a murit bărbatul şi care a fost motivul pentru care acesta şi-a luat viaţa. „Echipa de cercetare din cadrul IPJ Arad s-a depl