O echipă de arheologi din Guatemala a descoperit mormântul unui rege despre care se spune că a pus bazele Civilizaţiei Maya, acum mai bine de 2.000 de ani, relatează Reuters.
Cercetătorii au descoperit locul de veci al regelui K'utz Chman, un preot despre care se crede că a domnit în jurul anului 700 î. Hr., în vestul statului Guatemala.
"A fost un mare conducător", a declarat arheologul Miguel Orrego pentru Reuters. "A fost conducătorul care a unit culturile Maya şi Olmec şi a iniţiat tranziţia lentă către domnia mayaşilor", continuă el, prin construirea de piramide, în locul structurilor pătrate şi al sculpturilor care portretizau familiile regale.
Guatemala este înţesată de ruine care aparţin vechii Civilizaţii Maya, datând din perioada cuprinsă între anii 250-800 î.Hr. .
Decăderea Imperiului Olmec a început în preajma anului 400 î.Hr., pe când numărul şi puterea mayaşilor sporeau.
Deşi nu au fost găsite rămăşiţe omeneşti, cercetătorii sunt convinşi că este vorba de regele mayaş, deoarece au găsit numeroase artefacte, iar datarea cu carbon sugerează că regele a fost îngropat între anii 770 şi 510 î.Hr.
"Bogăţia artefactelor ne arată că a fost un lider religios puternic şi important", a declarat arheologul Christa Schieber pentru Reuters.