"Muzică maestre", va spune Ştefan Bănică jr. în această seară şi va începe cea de-a 13-a ediţie "Dansez pentru tine".
Cornel Patrichi
Cazuri sociale noi, concurenţi noi, visuri noi, multe vânătăi şi schimbări în juriu. Acestea din urmă au promovat emisiunea aşa cum nu s-a mai întâmplat niciodată. Edi Stancu îl va înlocui pe Cornel Patrichi în juriu, după ce acesta a fost anunţat telefonic cu doar câteva zilei înainte de spectacol, de un simplu angajat.
Vestea l-a întristat pe Cornel, care timp de şapte ani a fost prezent pe platourile de filmare şi a pus suflet în acest proiect de televiziune cu mare succes la public: “L-au pus pe un băieţel, Robert, care nu are nici o funcţie de conducere, să mă anunţe că nu mai vor să lucreze cu mine. Trebuia măcar un şef să îmi spună acest lucru. L-au pus pe bietul om să facă treaba asta. El mi-a explicat că s-a decis să se folosească un juriu de 4, şi nu 5 persoane. Abia apoi am aflat, din presă, că, de fapt, sunt tot 5, căci l-au adus pe Edi Stancu”, a declarat Cornel Patrichi pentru Libertatea.
„Habar nu am de ce au luat decizia asta, probabil pentru că nu am vrut să-mi las mustăcioară de Rică, fante de Obor. Mi-au spus că au hotărât să rămână patru persoane în juriu. Mi s-a părut o decizie ciudată după aproape şapte ani, cât am lucrat cu ei. Nu ştiam că a fost adus Edi Stancu. Ce să mai spun? Trăim vremuri ciudate. Eu când eram coregraf, mă duceam acasă, inventam mişcări şi a doua zi le puneam în practică, nu le copiam de pe Internet”, a declarat Patrichi pentru Click. Cornel Patrichi, dat afară de la Dansez pentru tine? "Eram singurul profesionist"
Mona Segall, producător general al emisiunii "Dansez pentru tine", a explicat pentru EVZ că există diferențe mari între dansatori, ca nivel de pregătire, și că e nevoie de coregraful Edi Stancu să aprecieze evoluția fiecărui