Dan Pârvan a ajuns la o înțelegere cu procurorii, recunoscând toate acuzațiile pentru a primi o reducere a pedepsei cu o treime.
Procesul lui Dan Pârvan, antrenorul pedofil, s-a terminat de la primul termen. Aceasta deoarece Pârvan a recunoscut toate faptele, ajungând la o înțelegere cu procurorii pentru a primi reducerea pedepsei cu o treime.
Citiţi mai mult: Dan Parvan le punea pe micuțe să-i facă sex oral și le filma - Din ţară
El a fost acuzat că a întreținut relații sexuale cu două minore, de 9 și 10 ani, și a săvârșit acte cu caracter obscen în prezența acestora.
Avocații victimelor au cerut despăgubiri de 300.000 de euro. Tribunalul Timiș a decis condamnarea pedofilului la 12 ani de închisoare pentru viol asupra unei persoane care nu a împlinit 15 ani și corupție sexuale.
Citiţi mai mult: Un antrenor este acuzat de pedofilie
A fost obligat, de asemenea, la plata a câte 50.000 de euro pentru fiecare victimă și 10.000 de euro pentru fiecare membru al familiei celor două copile.
Povestirea unei vcitime: atacată la duș în copilărie
O victimă, care acum are 23 de ani, a povestit prin ce-a trecut în copilărie, când făcea karate cu antrenorul Dan Pârvan
Aceasta a povestit prin ce momente cumplite a trecut, când se afla la duş, în timpul cantonamentului şi antrenorul de karate Dan Pârvan a intrat peste ea, la duş. "Dupa destul de scurt timp, a intrat "Domnul" Dan, dezbracat complet, cu ..... in erectie. M-am blocat! Exact ca atunci cand vine o masina sa te calce (in loc sa fugi, incremenesti). Nu am reactionat nicicum! Cum puteam reactiona la 12 ani?! A zis ca imi arata el cum trebuie sa ma spal pe spate.... Mi-a dat cu sapun sus la ceafa si "m-a spalat" putin. La cateva secunde dupa, m-a intors cu fata si cu capul aplecat (special ca sa ma uit la penisul lui in erectie....) a