Literatura anilor ’50, pusă cu sau fără voia ei în slujba formării omului nou, atribuia chiaburilor şoapte veninoase despre Gospodăria Agricolă Colectivă, înfăţişată de autori drept principală formă de acţiune a duşmanului de clasă de la sate. Sursa: EVZ
Printre şoaptele veninoase lansate de chiaburi se număra şi cea despre caracterul comun al tuturor activităţilor desfăşurate de colectivişti: de la arat pînă la acuplare.
Mîncatul în comun era imaginat sub forma unui cazan uriaş, aşezat în Centrul satului, din ciorba căruia luau cu lingura toţi membrii GAC, întîietate avînd, desigur, comuniştii.
Scriitorii anilor respectivi nu erau chiar atît de rupţi de realitate cum s-ar crede azi. Deşi le abordau acuzator în producţiile literare, unele fapte chiar existau în realitate.
Într-adevăr, printre zvonurile puse în circulaţie despre GAC se număra şi cel despre uriaşul cazan comună.
Recitind proza anilor ’50 pentru a pune la punct Istoria literaturii proletcultiste, un cărţoi de aproape 2500 de pagini, am surîs dînd peste paginile dedicate zvonului despre cazanul din care urmau să halească ţăranii colectivişti.
Am surîs, dîndu-mi seama că de-aş fi un chiabur al zilelor noastre, n-aş greşi prea tare comparînd USL cu un colhoz comparat de şoaptele duşmanului de clasă cu un uriaş cazan.
Dacă la început, USL a fost alcătuită din două partide mari şi unul mic, azi, ca urmare a unui proces unic în anii postdecembrişti, USL numără nu mai puţin de şapte: PSD, PNL, UNPR, PC, formaţiunea lui Victor Ciorbea, PNG şi Partidul verzilor.
Şapte partide într-unul singur.
Şi ceea ce surprinde:
Şapte partide de politici diferite, de mărimi diferite şi de capital politic diferit.
Se găsesc în acest Cazan: partide de Stînga, partide de Dreapta, partide de Centru şi partide naţionaliste cu înclinaţii extremiste.
În materie de personali
