Fabulele înfierează năravurile umane, atribuind aceste năravuri animalelor. Căci animalele, în cuminţenia lor, nu ripostează la cuvântul scris. Indiferent că-s domestice sau sălbatice, animalele nu-l dau pe autor în judecată, nici nu-l muşcă sau împung. Reacţionează deci perfect, când îţi baţi joc de ele, când le critici.
Nu se mai scriu azi fabule, din păcate, pentru că libertatea de expresie optează pentru spunerea lucrurilor pe şleau, fără a se apela la pilde. Dar eu, când privesc la televizor pe canalele alea cu emisiuni din viaţa sălbăticiunilor, parcă mă uit la nişte fabule. Atâtea sensuri găsesc, în emisiunile alea... Scenele dramatice din regnul animal, pe care le convertesc pe loc în regnul uman.
Mă uitam de pildă la nişte babuini fioroşi, care îl desemnaseră pentru cină pe-un inocent pui de antilopă. Îngrozitoare era încleştarea de forţe: pe de o parte, babuinii înfometaţi încercând să-i facă de petrecanie micuţului; pe de alta antilopa mamă care se străduia să-şi apere odrasla, manevrându-şi, nu foarte îndemânos, modestia coarnelor. Un meci inegal, pe care agenţiile de pariuri nici nu l-ar trece în programul lor, rezultatul fiind previzibil, cunoscut de dinainte. Orice parior ar trece pe buletinul de joc „1 solist”.
Fac o paranteză. Sună utopic, dar în lumea animală, ar trebui ca minorii să fie protejaţi, şi nici o vietate să nu-şi şifoneze eticheta, atacând puii cu caş la gură ai altei vietăţi. Constituţia junglei ar trebui să stipuleze asta.
Oricum, din fabula de mai sus, primul gând care porneşte te duce la pedofilie. Priviţi un pui de antilopă abuzat, pe care mama nu-l poate proteja de societatea putredă din savană, reprezentată de babuinii stricaţi de vicii şi răi la colţi.
Dacă aş fi un bun fabulist, eu aş schimba puţin scenariul. Adică, mama nu s-ar lua în coarne cu babuinii pentru a-i salva viaţa puiului. Dimpotrivă, m
