Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul din Moldova Nouă: "Zăcământul de cupru e în curs de privatizare, a fost semnat un precontract"

Publicat in Adevarul, vineri 26 octombrie 2012 ·

Primarul localităţii Moldova Nouă, Matei Lupu, afirmă că zăcământul de cupru din zonă se află în curs de privatizare, după ce a fost organizată licitaţie şi a fost semnat un precontract, fiind vorba despre al doilea ca mărime din ţară şi putând fi încă exploatat câteva zeci de ani.

"Am auzit că este vorba despre un caz de spionaj, dar noi nu ştim despre ce este vorba. Ce pot să vă spun este că zăcământul este mare şi se află în curs de privatizare, iar noi chiar ne aşteptam să se audă veşti bune, că se va redeschide întreprinderea. Ca mărime, zăcământul este al doilea din ţară şi ar putea să ridice zona aşa cum a fost în urmă cu câţiva ani. Pentru prima dată a fost exploatat în anii '60 şi mai poate fi exploatat câţiva zeci de ani", a declarat, vineri, primarul Matei Lupu, citat de Mediafax.

Potrivit primarului, a fost o licitaţie pentru privatizarea acestui zăcământ şi a fost semnat un precontract, urmând să se intabuleze terenurile, să fie obţinute certificatele de exploatare, apoi contractul final. "Precontractul a fost semnat cu o firmă elveţiană, nu mai ştiu exact cum se numeşte. Întreprinderea Minieră Moldova Nouă este închisă din anul 2004", a spus Lupu.

Un spion rus a fost prins de autorităţile române. Pleca spre Moscova cu documente importante despre zăcămintele ţării noastre

DIICOT face verificări după ce factori de decizie din IPROMIN SA Bucureşti au divulgat către persoane din mediul de afaceri din Federaţia Rusă informaţii şi documente clasificate referitoare la zăcămintele de cupru şi metale rare din zona Moldova Nouă, mai exact zăcământul "Suvorov".

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Structura Centrală fac cercetări faţă un grup infracţional, constituit din persoane având cetăţenie rusă şi română, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan răspunde tuturor întrebărilor despre măsurile fiscale într-o conferință de presă. LIVE de la ora 10.00

Adevarul acum o ora
Nicușor Dan susține luni, de la ora 10.00, o conferință de presă în care este aşteptat să răspundă la toate întrebările referitoare la pachetele de măsuri economice adoptate de Guvernul Bolojan.

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum o ora
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum o ora
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 11 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Horoscop pentru luni, 14 iulie 2025. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt frecvente pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Esti cufundat în visare si cu greu poti relationa cu lumea exterioară. Ti se pot accentua temerile profunde, dar si unele afectiuni mai vechi sau mai noi. Controlează-ți stările interioare si astfel vei reuși să ameliorezi si sănătatea întreg

Ministrul Finanțelor: „DATORIA publică a României va ajunge la 60% din PIB până la finalul anului. Niciodată n-am fost atât de rău ca acum”

Gandul acum o ora
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, avertizează că datoria publică s-a dublat în ultimii cinci ani, depășind 1.100 de miliarde de lei. România riscă pierderea calificativului de investiții, în lipsa unor măsuri fiscale urgente. Datoria publică a

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum 2 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Bitcoin depăşeşte pentru prima dată 120.000 de dolari

News.ro acum 2 ore
Bitcoin a depăşit luni pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, marcând o etapă importantă pentru cea mai mare criptomonedă din lume, în contextul în care investitorii pariază pe victorii politice mult aşteptate pentru acest sector în această

Luni începe înscrierea pentru sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înscrierea la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat începe luni şi se încheie pe 21 iulie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Urmărește cele mai noi prod

Vremea

București
acum

30°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°