Peste 80.000 de pelerini au urcat Dealul Patriarhiei în primele patru zile ale pelerinajului la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, anunţă sâmbătă Patriarhia Română.
Potrivit sursei citate, pelerinii s-au închinat la moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, Cuviosului Dimitrie cel Nou şi Sfântului Ierarh Nectarie de la Enghina.
Parohia Sfinţii Români din Bucureşti şi Protoieria II Capitală au oferit pelerinilor peste 10.000 de porţii de mâncare gătită. Pe timpul nopţii pelerinii primesc ceai cald şi apă.
Asistenţa medicală este asigurată de SMURD, Crucea Roşie şi MEDAS. La serviciul de asistenţă medicală s-au prezentat, sâmbătă, aproximativ 120 de pelerini, dar nu s-au înregistrat cazuri medicale semnificative (hipertensiune şi lipotimii). Buna desfăşurare a pelerinajului este asigurată permanent de 200 de jandarmi.