Primele informaţii furnizate de purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Buzău, Anca Bratosin, arată că incidentul s-a produs în satul Roşioru din comuna Cochirleanca, în timp ce un tânăr de 21 de ani şi fratele său făceau lucrări de reparaţii la casa în care locuiau.
La un moment dat, peretele imobilului, construit din chirpici, s-a prăbuşit. Tânărul de 21 de ani a fost grav rănit, în timp ce fratele său a reuşit să se salveze. Tânărul rănit a fost preluat de o ambulanţă, dar a murit în drum spre spital.
De asemenea, un copil de un an şi jumătate, care se afla lângă cei doi adulţi ce reparau casa, a fost rănit. Conform sursei citate, este vorba despre o fetiţă, nepoata tânărului decedat, care a suferit diverse leziuni, dar este în afara oricărui pericol.
O echipă de poliţişti se află la faţa locului pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs incidentul.