În cadrul unei acţiuni la care au participat poliţiştii Compartimentului Silvic şi angajaţi ai Direcţiei Silvice Arad şi Ocolului Silvic Săvârşin, în Pădurea Ocolului Silvic Săvârşin, au fost identificate 184 cioate care s-a sta- bilit că provin de la arbori tăiaţi ilegal.
Din cercetările efectuate la faţa locului s-a stabilit că arborii, în volum de 67,38 metri cubi şi evaluaţi la 13.536 lei, au fost tăiaţi la solicitarea unui pădurar, de către O. Ionel şi M. Flavius, ambii în vârstă de 28 ani, muncitori fasonatori.
Pe numele acestora, s-au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de instigare la tăiere ilegală de arbori şi tăiere ilegală de arbori.