Pe „Regina Maria - Centura Caransebeş”, miercuri spre seară, zgomotele se amestecă alungând somnul păsăretului agitat, ascuns prin castanii trecuţi ai Mitropoliei, sub o ultimă geană de lumină – huruit de tramvai, claxoane de maşini, ţipete de copii întrerupte de câte o înjurătură groasă de adult umblat pe la biserici - muiată iute de panaceul verbal al ortodoxului ipocrit: „Doamne iartă-mă!!” –, vocea gravă, plină, adâncă a preotului, revărsată din boxe albe, aninate în copaci, peste capetele miilor de români chirciţi şi amestecaţi ca firele unui otgon de suflete „păcătoase”, care încinge, pe la poale, întreg Dealul Mitropoliei.

„Unde e bre capu’?! Unde te-ai aşezat la rând? ” întreabă o femeie tânără, cam agitată, pe mătuşi-sa, o doamnă cu pălărie la modă acum 50 de ani, stâlcită pe-o ureche, în înghesuială. „Ăhă, pe „11 Iunie”, dincolo de „Gramont”. „Ei, las-o’! Nu cred. Păi, atunci mă bag şi eu aci lângă mata, prin gard”.

FOTO: Marian Sultănoiu/ Gândul

Odgonul fusese împins la zid, pe jumătate de trotuar, şi aplatizat acolo de forţa unui şir nesfârşit de zăbrele metalice şi de un dispozitiv impresionant de jandarmi. Fiecare sută de oameni era „păstorită” de câte un cerber echipat exemplar. În faţa sutei sale, jandarmul-„sutaş” proptea un gard; în spatele sutei, doi-trei metri, liber; apoi iar un gard, iar un sutaş, iar o sută de creştini. Din timp în timp se ridicau stavilele, iar oamenii alegrau, mai împingându-se, mai cotonogindu-se, pe poziţie viitoare. Şi tot aşa, până sus, în deal, la raclele cu moaşte.

„Hai, umblă, umblă!” striga sutaşul în răstimpuri, când se îngroşa asistenţa de dincolo de gard, gata să se infiltreze în mase. Mergeţi şi aşezaţi-vă corect, la coadă. Adică ăştia bătrâni stau frumos, în rând, până li se pune cârcelul, şi voi... Hai, umbă, umblă!”, zicea iar cerberul.

FOTO: Marian Sultănoiu/ Gân