Mult stuf, bururieni de toate felurile şi foarte multe gunoaie, aşa se poate descrie în câteva cuvinte „Delta Văcăreşti” de către cineva care merge pentru prima dată în zonă. Situată în sectorul 4 al Capitalei, între Hotelul Rin, mall-ul Sun Plaza şi Şoseaua Văcăreşti, zona umedă din inima Capitalei a fost descoperită în urmă cu câteva luni.
Cu toate că e plină de gunoaie, specialiştii spun că mica deltă adăposteşte un adevărat ecosistem natural neaşteptat de bogat: 90 de specii de păsări, printre care ulii, fazani, raţe sălbatice, mamifere, peşti şi amfibieni. Unele dintre aceste specii fiind protejate de lege.
Ecologiştii de la mai multe asociaţii de mediu, printre care „Salvaţi Dunărea şi Delta” şi „Ecopolis”, vor să declarare toate cele 190 de hectare ale lacului Văcăreşti arie naturală protejată. Pentru aceasta au organizat sâmbătă o acţiune de ecologizare la care au participat peste 80 de voluntari. Ei au venit să strângă gunoaiele care provin în mare măsură de la bucureştenii care locuiesc în zonă.
Marginile de beton ale fostului lac Văcăreşti sunt un fel de groapă de gunoi, cu munţi întregi de gunoaie. Voluntarii au vrut însă să elibereze stufărişul şi plantele de mizeria adunată în ani de zile.
Înarmaţi cu mânuşi şi saci de gunoi, voluntarii s-au împărţit pe două cărări de la prima oră a dimineţii. Cei care au mers să cureţe mizeria din partea de deltă aflată în spatele mall-ului Sun Plaza au fost întâmpinaţi de mai mulţi romi care trăiesc în zonă.
La început, romii au crezut că voluntarii sunt de la primărie şi iar au venit să le dărîme coşmeliile. Când au înţeles despre ce este vorba au spus că nu sunt de acord cu amenajarea unei delte. Motivul? Nu ar mai avea unde să stea.
„Ce deltă să fie asta, că eu o bat în fiecare zi să tai coroanele pentru morţi şi nu văd nicio pasăre. Nu-i nimic aici, sunt minciu