În ultimii ani, costurile operaţionale ale SIF-urilor au depăşit dividendele încasate. Astfel, dividendele pentru acţionari au fost finanţate aproape exclusiv prin vânzare de active.
Deşi în 2006-2007 SIF-urile erau atractive datorită portofoliilor valoroase, fără însă ca investitorii să le considere acţiuni generatoare de dividende importante, ci mai degrabă acţiuni de creştere, din 2010, odată cu subţierea dividendelor încasate de la companiile din portofoliu, SIF-urile au devenit, în mod neobişnuit, acţiuni de la care se aşteaptă dividende consistente.
Acest profil de acţiune pe care îl aşteaptă investitorii s-a finanţat aproape exclusiv prin vânzări de active, politică ce susţine preţurile SIF-urilor pe termen scurt, dar care le va afecta valoarea pe termen lung, reiese din raportul „Cât timp merită să fie deţinute acţiunile SIF?“ - realizat de Echipa Cercetare de Piaţă, BCR.
Încasări mici, costuri operaţionale mari
Cumulat, în 2010 şi 2011, la nivelul celor cinci SIF-uri, ieşirile de numerar cu titlu de dividende către acţionari, împreună cu cheltuielile operaţionale, au fost de două şi respectiv 2,6 ori mai mari decât dobânzile şi dividendele încasate de la companiile din portofolii (vezi tabel).
Mai îngrijorător e faptul că dividendele încasate de la companiile din portofoliu au fost mai mici decât cheltuielile operaţionale, cu excepţia SIF5 Oltenia, ceea ce arată că distribuirea de dividende realizată de SIF-uri pentru a răspunde aşteptărilor investitorilor au fost substanţial finanţate prin vânzare de active.
Cele mai importante pachete vândute de SIF-uri, din 2010 şi până în prezent, au fost la BRD (6,6% din capitalul social, cumulat), campioane fiind SIF Moldova (2,43%) şi SIF Transilvania (2,01%). Practic, în timp ce criza a avut consecinţe dramatice pentru SIF-uri, acestea fiind în postura de a nu mai beneficia de
