Marius Florea-Vizante (40 de ani) a luptat în decembrie '89. Avea 17 ani, a minţit că a făcut armata, a furat o armă automată şi a descărcat-o înspre terorişti. Era un AKM. Spune că n-a nimerit pe nimeni.
„Se întâmplă ceva, cred că am devenit vedetă, m-au sunat în ultima vreme o mulţime de reporteri", se împăunează Vizante, amuzat de această ironie exact atât cât să nu-i ascundă partea de adevăr. „Faceţi fotografii? Că m-am bărbierit pentru interviu", avertizează mai în glumă, mai mult în serios. Imaginaţi-vă!, Vizante purtând barbă! Şi, chiar aşa, cine se mai bărbiereşte astăzi cu un pretext anume? Aşa o fi glumind el, mare mucalit mai eşti, domnule Vizante! Ne va da un interviu bun, numai să-l ajutăm puţin cu întrebări, mergem acum în cabina lui de la Teatrul de Comedie, o cafea?, un suc?, avem aparat să înregistrăm?, ce cald e afară, nu mai vrea toamna să vină!, începem? „Nenea Pompieru', nenea Pompieru', îmi deschideţi şi mie cabina 5, vă rog?"
„Weekend Adevărul": Spune-ne o poantă!
Marius Florea-Vizante: „Eşti actor?" „Da!" „Ia!" Hai, că e bună.
Ce să te-ntrebăm acum? Vrem să publicăm copia nelegalizată a cărţii tale de identitate.
Păi, sunt născut în Oradea, însă, după un an jumate, m-am mutat la Mediaş. Am, practic, cei şapte ani de acasă bătuţi pe muchie în Mediaş. Apoi m-am mutat în Bucureşti, unde m-am şi bucureştenizat.
Cum adică? Ai prins argoul local?
Nu numai argoul. Am prins şi o groază de obiceiuri de-ale locului. Mă refer aici şi la modul de gândire, la felul în care privesc lucrurile, modul de abordare, n-ai cum altfel!, îţi dai seama. Păstrez, însă, anumite lucruri de bază din educaţia ardelenească, pe altele le păstrez de la bunicii mei care erau bănăţeni şi de naţionalitate maghiară, aşa că am un background complex din punctul ăsta de vedere.
Cum a fost trecerea de la Mediaş la Bucureşti?
Elevul Vi
