★★★★ Adrian Cioroianu, Visul lui Machivelli. 150 de poveşti despre lucruri pentru care aţi putea renunţa la Paradis, Bucureşti, Ed. Curtea Veche
În articolele sale, Adrian Cioroianu nu face paradă, ci risipă de cultură politică. Fiecare text este compus după o logică literară, nu politologică.
Se remarcă ironia fină. Într- un articol, Adrian Cioroianu îi trece în revistă pe demnitarii comuniştii supranumiţi „aristocraţi”: „Mai anii trecuţi, la moartea lui Bârlădeanu s-a spus că a murit un aristocrat al politicii.”; „La moartea [lui Ion Gheorghe Maurer], ziarele –de la stânga la dreapta orientărilor lor – au titrat: Odată cu Maurer, a murit un aristocrat al comunismului. (Până acum, doi!) Zilele trecute Corneliu Mănescu a plecat spre cele veşnice. [...] La moartea lui vreo trei posturi de televiziune au anunţat – aţi ghicit – că a dispărut un aristocrat al fostului regim.”
După ce menţionează şi alte cazuri de „aristocraţi”, eseistul ajunge la concluzia că în timpul lui Ceauşescu „Ţăranca posesoare de călcâie sparte şi amărâtul proletar veşnic nebărbierit nu mai puteau să respire de atâta nobilime, travestită ideologic. (...) Poate că tocmai din acest motiv comunismul românesc a sfârşit atât de glorios, precum chica lui Ludovic al XVI-lea sub lama ghilotinei.”
Diversitatea subiectelor este ameţitoare, ca vârtejul însuşi al vieţii. Fotbalul de azi şi holera din 1831, procesele politice din timpul lui Dej şi antrenamentele chinuitoare ale gimnastelor românce, Securitatea şi Stasi, dacologia şi moartea vestitului iluzionist Harry Houdini etc. etc.
Adrian Cioroianu ştie mai mult decât spune, spre deosebire de alţi publicişti care nu ştiu mai nimic, dar simulează competenţa, dezvoltând ample comentarii în gol.
