Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima victorie in deplasare pentru Luceafarul Felix

Publicat in Bihor Online, sâmbătă 27 octombrie 2012 ·

Scris de Teodor Biriş - Echipa pregătită de Călin Moldovan a reuşit să adune primele trei puncte din deplasare în acest tur, după succesul cu 3-0 (1-0) repurtat pe terenul echipei Unirea Alba Iulia.

O grupare care cunoaşte puternice frământări interne, astfel că majoritatea titularilor au refuzat să intre pe teren din cauza restanţelor financiare care au ajuns la cinci luni.

Luceafărul şi-a văzut de treabă şi a profitat din plin de problemele gazdelor. În minutul 42, Sebi Ianc a fost lansat în careu, fundaşul Stan a lovit balonul cu mâna, iar arbitrul Illyeş a indicat penalty. Tot Ianc a executat, plasat, însă prea slab şi Tiuţ s-a arcuit şi a respins în corner. Totuşi, Ianc a reuşit să se revanşeze în ultimul minut al reprizei, când a pătruns în careu şi a şutat de la 12 metri în dreapta portarului (0-1). Mijlocaşul a ajuns astfel la al patrulea gol în acest sezon, bilanţ cu care urcă pe locul 2 în clasamentul golgeterilor Seriei a II-a.

Bihorenii s-au desprins după pauză, când Ianc a scăpat spre poartă, altruist a pasat în lateral pentru C. Roşu, care a îndeplinit o simplă formalitate din 10 metri (0-2). Golgeterul din sezonul trecut avea să reuşească dubla cu zece miute înainte de final, când a primit o pasă de la Popescu, l-a culcat din fentă pe portar şi a trimis în poarta goală (0-3). Cu această victorie, Luceafărul a reuşit să recupereze punctele pierdute miercuri la Sânmartin cu CS Mioveni.

CASETA TEHNICĂ

Unirea Alba Iulia – Luceafarul Felix 0-3 (0-1)

Stadion Cetate. Teren moale. Spectatori: 300

A marcat: Sebi Ianc 45, C. Roşu 62 şi 80

Unirea: Tiuţ – Olar, Stan, Rondak, St. Ianc – Fulea (64 Cotolan), Găldean, Negruţ, Istrate – Cl. Oară (87 Bratoiu), Mândruşcă. Antrenor: Stelian Gherman

Luceafărul: B. Miron – D. Muntean, Letan, B. Mintaş, A. Achim – Pocian (81 Ov. Ghilea) – Sebi Ianc, Haş, Bundea (73 Svarczkopf), C

Articolul in Bihor Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum o ora
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 34 minute
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum o ora
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum o ora
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Bolojan şi liderii liberali au făcut curat în sala unde a avut loc Congresul PNL

BusinessMagazin acum 20 minute
Ilie Bolojan şi ceilalţi lideri liberali au strâns gunoiul în Sala Unirii unde a avut loc Congresul PNL. Operaţiunea s-a desfăşurat în timp ce participanţii la congres aşteptau rezultatele votului.

Premierul Ilie Bolojan: Avem varianta să ne mulţumim cu supravieţuirea politică sau ne vom reinventa pentru a răspunde aşteptărilor românilor

Ziarul Financiar acum 3 ore
Ilie Bolojan respinge categoric ideea ca PNL să se mulţumească cu supravieţuirea politică şi cere reinventarea partidului pentru a răspunde aşteptărilor românilor ca factor de modernizare. „Avem varianta să ne mulţumim cu supravieţuirea politică pe

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum 4 ore
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum o ora
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

VIDEO Serghei Lavrov, primit de Kim Jong Un în Coreea de Nord. Șeful diplomației ruse a lăudat „fraternitatea invincibilă”

HotNews acum 2 ore
Ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov, s-a întâlnit cu liderul nord-coreean Kim Jong Un, sâmbătă, în timpul vizitei efectuate în statul comunist, un aliat-cheie al Moscovei, relatează AFP. Lavrov „a fost primit” de Kim Jong Un la Wonsa

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°