Colaboratoarea mea Anca Giura vine astăzi cu o nouă recomandare: „O zi din viaţa lui Ivan Denisovici” de Aleksandr Soljeniţîn. Sper să vă placă şi nu uitaţi că vă aştept cu impresii şi comentarii pe site-ul cotidianului nostru sau pe contul de facebook.
O zi din viaţa lui Ivan Denisovici
Şi dacă ar fi să petreceţi o săptămână în Siberia? Dar un an? Dar un deceniu? Într-un lagăr de muncă silnică? Nu vă neliniștiți, era doar un pretext să vă captez atenția pentru încă o porție de literatură veritabilă.
Nu am cum să părăsesc spaţiul generos şi incitant al literaturii ruseşti câtă vreme literatura însăşi rămâne cel mai frumos viciu care împinge cititorul din degustare de text în degustare de text. Astfel că scriitura lui Mihail Şişkin, autor pe care l-am recomandat săptămâna trecută, m-a determinat să-mi amintesc de teribilul Aleksandr Soljeniţîn. Filiaţia stilistică nu este întâmplătoare câtă vreme am sesizat şi la Şişkin ca şi la Soljeniţîn o limpezime a frazării, un stoicism textual desăvârşit.
Dar „O zi din viaţa lui Ivan Denisovici” nu este un roman de dragoste, ci unul despre supravieţuirea prin demnitate. O scriere singulară despre o autosalvare aproape imposibilă atunci când insul îşi pierde identitatea şi devine ,,deţinutul Sce-854’’. Să fii nedrept aruncat într-un lagăr şi nu oricând, ci în plină iarnă siberiană. Şi nu oriunde, ci la mii de kilometri de orice aşezare omenească. Să nu ai dreptul decât la o baracă neîncălzită, la un codru de pâine şi la o cană de supă chioară. Să nu te mai gândeşti la ai tăi, la un ,,acasă’’ pentru că aceasta te-ar copleşi, te-ar face să urli de disperare. Să sapi şi să zideşti în loviturile de bocanci ale gardienilor pe pământul îngheţat la peste -35 de grade Celsius. Să-ţi spui în fiecare dimineaţă: şi azi voi supravieţui. Să rosteşti în fiecare seară: totuşi am reuşit, am mai împuţinat cu o zi cal
