Sătui să tot facem pluta printre vorbonauţi, hai să năşim ceva.
N-ai cum să supravieţuieşti în spaţiul carpato-băsesciano-pontic, dacă nu-ţi arondezi nişte fini de nădejde, care să te poarte în sufletu lor.
CFR Blatişti nu-i un exemplu bun. Ce fac naşii acolo? Un ce profit, împreună cu finii. Urcă finul la Fălciu (ce gară era asta, cum n-avei loc să arunci un scuipat pe peron, până au modernizat-o şi i-au pus lacăt!). Biletul costă, să zicem, 20 de lei. Tu păstrezi jumi, el ia juma. Şi nici măcar nu-i ia el pe toţi, că dă mai departe, din mână-n mână, până sus la minister. Uite-aşa mănâncă gura la toată lumea. Păi, de ce credeţi că i-au eliberat procurorii? Din respect pentru tradiţie. Au văzut că furau cinstit, din cele mai vechi timpuri.
Trece campania electorală, se termină caterinca şi scot ăştia batista de pe ţambal: o să vedeţi ce n-aţi văzut - vremuri crâncene. Ce-i de făcut? Eu zic, părerea mea, să punem mână de la mână - noi, the naşii - şi să cumpărăm România. Parcă v-aud: „E dată! Au măritat-o”. Cu care cap gândiţi? N-aveau cum s-o dea pe toată. “Bine, o luăm. Şi ce facem cu ea? Unde-o ţinem?” Sub cerul liber, mulţumesc de întrebare. Oameni ne facem, pe principiul „o dată vede naşu resursele naturale ale finei”: aur, argint, cupru, molibden, apă minerală şi ce-o mai fi.
O cumpărăm, îi tăiem sonorul, să nu ne mai deranjeze, şi-o să privim în linişte, ghiftuiţi, cum trece Luna pe lângă Aldebaran.
Sătui să tot facem pluta printre vorbonauţi, hai să năşim ceva.
N-ai cum să supravieţuieşti în spaţiul carpato-băsesciano-pontic, dacă nu-ţi arondezi nişte fini de nădejde, care să te poarte în sufletu lor.
CFR Blatişti nu-i un exemplu bun. Ce fac naşii acolo? Un ce profit, împreună cu finii. Urcă finul la Fălciu (ce gară era asta, cum n-avei loc să arunci un scuipat pe peron, până au modernizat-o şi i-au pus lacăt!).