Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gelil Eserghep - „Am invitat, în această zi de sărbătoare, pe toţi cei care ne sunt apropiaţi" Tătarii din Constanţa au sărbătorit alături de prietenii lor creştini (galerie foto)

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 27 octombrie 2012 ·

Zeci de persoane au participat ieri la recepţia Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR), organizată în sediul de pe strada B. P. Hasdeu, care a devenit în scurt timp neîncăpătoare. Organizatorii au amenajat, în interior, o masă bogată în mâncăruri tradiţionale, pregătite de gospodinele musulmane. Tineri îmbrăcaţi în costume tradiţionale i-au aşteptat la intrare pe invitaţii care au ales să sărbătorească alături de ei cea de-a doua zi de Bayram.

La evenimentul organizat de UDTTMR au participat Varol Amet - candidat la alegerile parlamentare din partea Uniunii, Aidun Curt-Mola - subprefect al Constanţei, deputatul Aledin Amet, Iusuf Muurat - muftiul Cultului Musulman din România, consilierul local Ibraim Temur, senatorii PSD Nicolae Moga şi Alexandru Mazăre, primarul de la Castelu, Nicolae Anghel, şi cel de Medgidia, Marian Iordache.

„Ne aflăm aici ca să îi omagiem pe prietenii noştri musulmani. Atât eu, cât şi domnul Nicolae Anghel avem comunităţi musulmane însemnate în localităţile pe care le conducem. Pot spune că, în acest moment, nu ne aflăm aici în calitate de oameni politici, ci mai degrabă în calitate de apropiaţi", a spus Marian Iordache, primarul municipiului Medgidia.

Dacă prima zi de Bayram a fost dedicată sacrificării de animale, slujbelor religioase şi vizitelor în familie, următoarele trei zile vor fi alocate distracţiei. „Anul acesta Bayramul va dura patru zile. Conform unei tradiţii deja bine împământenite în organizaţia noastră, astăzi (n.r. ieri) vom sărbători alături de cei care ne-au ajutat de-a lungul timpului", a declarat deputatul Aledin Amet.

Gelil Eserghep, preşedintele UDTTMR, a spus în faţa celor prezenţi: „Am invitat reprezentanţi de vază şi prieteni ai etniei noastre. Prin acest gest ne-am dorit să-i aducem alături de noi, în această zi de sărbătoare, pe toţi cei care ne sunt apropiaţi"

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum o ora
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Dosarul uciderii lui Gheorghe Ursu se rejudecă. Torționarii disidentului au fost inițial achitați

HotNews acum 57 minute
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în cursul zilei de astăzi, 12 decembrie 2024, apelul formulat de Parchetul General împotriva deciziei de achitare a foştilor ofiţeri de Securitate Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş, acuzați că l-au torturat

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea/ Una dintre victime are leziuni grave şi va fi transferată la un spital din Capitală

News.ro acum o ora
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Timişoara: Un bărbat ameninţă că se aruncă de pe o macara, în apropierea Spitalului Judeţean FOTO-VIDEO

News.ro acum 56 minute
Un bărbat de 47 de ani s-a urcat pe o macara aflată lângă Spitalul Judeţean Timişoara şi ameninţă că se aruncă de la înălţime. La faţa locului, au sosit echipaje de la Poliţie şi Pompieri. ”Astăzi, în jurul orei 14:50, poliţiştii Secţiei 2 Urbană Ti

Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită / Trei pacienți puși sub acuzare pentru dare de mită

HotNews acum 30 minute
Dosarul lui Nelu Tătaru a fost înaintat spre soluționare Înaltei Curți și Casație și Justiție pentru că acesta avea calitatea de deputat la data faptelor. Luni, magistrații vor decide dacă vor menține măsura controlului judiciar în cazul lui Nelu Tă

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum 39 minute
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum 25 minute
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

MedLife inaugurează Spitalul Medici’s la Timișoara cu o investiție de peste 25 milioane de euro: „Probabil, este cel mai modern spital privat din România”

HotNews acum 2 ore
MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, anunță deschiderea oficială a Spitalului Medici’s, o unitate multidisciplinară ce aduce medicina privată la un nou nivel de performanță. Cu o investiție impresionantă de peste 25

Cine este câștigătorul marelui premiu la Loto 6/49. Norocosul a mai obținut în trecut inclusiv o mașină

HotNews acum 5 ore
Marele premiu pus în joc la Loto 6/49 a fost câștigat duminică, 8 decembrie, de către un bărbat de 46 de ani, din Iași, care este instalator, conform Loteriei Române. Biletul cu care Visarion-Virgil Cordunianu a reușit să câștige peste 325.000 de e

Vremea

București
acum

joi

2°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°