Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, doreşte rămânerea clasei a IX-a la liceu, spunând că nu este de acord cu trecerea acesteia la ciclul gimnazial, iar în acest sens intenţionează modificarea Legii educaţiei, care prevede că această transformare ar urma să aibă loc din 2015.
"Clasa a IX-a cred că trebuie să rămână la liceu. Liceul românesc are în tradiţie o durată de patru ani şi eu cred că trecerea clasei a IX-a la clasa gimnazială ar însemna un salt în jos imens la calitatea învăţământului şi nu cred că trebuie să-l facem. De aceea, acesta este unul din obiectivele pe care le avem atunci când vom modifica legea şi vrem să facem lucrul acesta cât mai curând", a afirmat Ecaterina Andronescu, sâmbătă, la o întâlnire cu directorii unităţilor de învăţământ din judeţul Constanţa
.
Ministrul a precizat că actuala Lege a educaţiei prevede ca din 2015 clasa a IX-a să treacă la şcoala gimnazială, dar că intenţionează corectarea acesteia pentru ca lucrurile să rămână neschimbate.
"Actuala lege stabileşte ca din 2015 clasa a IX-a să treacă la şcoala gimnazială. Acest lucru ar fi pur şi simplu o abandonare a calităţii sistemului naţional de învăţământ. Vom corecta legea Educaţiei şi vom lăsa clasa a IX-a în ciclul gimnazial, acolo unde mi se pare că îi este locul?, a explicat ministrul Educaţiei.
Potrivit Legii educaţiei care a intrat în vigoare din 1 ianuarie 2011, elevii care au intrat în clasa a V-a în anul şcolar 2011-2012 ar trebui să stea în gimnaziu cinci ani, inclusiv în clasa a IX-a.