Viaţa firească a unei sticle de plastic ar trebui să se sfârşească, dacă nu în malaxorul unei instalaţii de reciclare, măcar la groapa de gunoi. Totuşi, de acolo, un PET mai trece prin câteva mâini, mai hrăneşte câteva guri.

În curtea asta din satul Glina, judeţul Ilvof, se trăieşte mai mult de la groapa de gunoi. Şi din ce se mai găseşte pe lângă: fier vechi, aluminiu şi PET-uri. Ca nişte furnici, oamenii ăştia adună ceea ce noi numim deşeuri - obiecte pe care le storc de ultimii bani. Ei sunt cei care duc PET-ul pe ultimul drum.

Mădălina, femeia din gospodărie, încălzeşte apă la ceaun. Are 19 ani, dar semnul posomorârii i s-a săpat deja clar în mijlocul frunţii, acolo, între sprâncenele negre. Andreea are 4 ani, doar ea e fiica Mădălinei, ceilalţi opt copii care bătătoresc pământul din curte sunt din alte familii, sunt rude. Copii cu copii în braţe şi alţi copii care stau în fund şi se joacă în ţărână.

O pâine discretă

E un miros puternic de vechi aici, ca-n odăile nelocuite. Mădălina nu vorbeşte despre groapă ca şi când s-ar duce ea acolo. „S-a închis şi nu mai dă voie să intrăm", ăsta e textul oficial. Zice că vecinii se duc mai mult. Nu sunt acum acasă, dar ei „fac groapa". Se dezleagă greu la discuţii, i-e teamă să spună ceva, dacă citesc în gazetă cei mari, de la groapă, şi nu-i mai lasă deloc să caute una-alta? Păi, ruinează atâtea familii din sat! Oamenii ăştia, care trăiesc în case scunde din pământ şi lemn, în barăci ponosite şi sărăcăcioase, îşi apără pâinea, până la urmă.

O să spunem aşa: nu Mădălina, nici familia ei, nici altcineva pe care ea l-ar putea cunoaşte nu trece strada, la groapa de gunoi. Însă prin sat se aude: „Se trăieşte mai mult din ce-adună lumea. E lume multă şi săracă. La groapă se găseşte tot, de-acolo se poate strânge, dar nu prea dă voie".

„Ei sortează,

cum ar veni"

Banii se fac ori din al