Mai toți retailerii, de la real,- Hypermarket, Cora, Auchan, Mega Image, Billa, Profi și până la discounteri precum Lidl, își fac planuri legate de ecologice. Şi nu e vorba doar de alimente.
„Pe lângă sortimentaţia de produse bio atât pentru food, cât şi pentru partea de cosmetice – detergenţi, la începutul lui 2012 am lansat şi primele produse textile din bumbac bio”, spune Simona Şahîn, responsabilă cu sortimentația la Cora.
Începe să se poarte verdele şi pe piaţa auto (Dacia dezvoltă un motor hibrid, e vorba despre Dacia Hamster Hybrid-Electricway), pe cea a turismului (hoteluri precum Saturn, Vega, Meitner), dar şi în imobiliare.
Compania Ozone Homes, parte a grupului South Pacific Construcții, vinde deja case ecologice cu facturi la utilităţi reduse cu până la 35%. De asemenea, mobilierul ecologic, din lemn masiv, ne-a salvat exporturile. 2011 a fost al doilea an consecutiv în care vânzările peste hotare au crescut cu aproape 20 %.
Piaţa cosmeticelor reflectă şi ea transformari ale culturii ecologice în România. Cremele cu parabeni sunt înlocuite acum cu creme cu ulei de măsline. “Românul se adaptează la nou. Ecologicelevor fi în câţiva ani ceva absolut normal, exact cum este şi mersul la hipermarket”, crede Olivia Nechitoaia, Olivia Nechitoaia, managerul firmei Olivo Organic, care deţine magazinele online Olivo şi Biobunătăţi. Consumatorul român, continuă ea, a ajuns la granița dintre „moft“ și „așa ar trebui să fie în mod conștient“, graniță dincolo de care „piața va crește mult datorită efectului de domino care începe cu interesul pentru stilul de viață sănătos“.
În total, cumpărăm produse eco de aproximativ 80 de milioane de euro mil. euro, de aproape 40 de ori mai mult decât în 2007, dar sub 1% din totalul vânzărilor din retail, față de Europa Occidentală, unde ponderea depășește 5%.