Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gedeon Richter România, seriozitate pentru excelență

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 28 octombrie 2012 ·

Directorul general al companiei Gedeon Richter România, Valeria Dan, a afirmat vineri, 26 octombrie, cu ocazia „Topului firmelor 2012”, eveniment organizat de Camera de Comerț și Industrie Mureș în incinta restaurantului Hotelului „Grand” din Târgu-Mureș, că „Trofeul de excelență” primit în acest an demonstrează seriozitatea cu care compania își desfășoară activitatea de mai bine de 110 ani pe piața fabricării preparatelor farmaceutice din România. “Ne bucurăm că de fiecare dată reușim să demonstrăm la „Topul firmelor” performanța înregistrată în domeniul nostru de activitate, unul extrem de important pentru sănătatea și viața fiecăruia dintre noi. Astfel, seriozitatea cu care ne desfășurăm activitatea se materializează de fiecare dată cu diplome de excelență care se obțin după cinci ani consecutivi de rezultate foarte bune, ceea ce nu poate decât să ne onoreze”, a declarat, pentru cotidianul “Zi de Zi”, Valeria Dan. Integrare în cultura organizațională Potrivit acesteia, un rol esențial în obținerea rezultatelor îl au cei peste 600 de salariați, care au reușit să se integreze cu brio în cultura organizațională a companiei. „Gedeon Richter România este o unitate emblematică pentru municipiul Târgu-Mureș, situată în mijlocul orașului, unde peste 600 de angajați au reușit să se integreze armonios în cultura organizațională a unei firme multinaționale care are o vechime de peste 110 ani pe piața de profil. Cred că rezultatele foarte bune obținute se datorează angajaților noștri, capacității de integrare a acestora în valorile internaționale ale companiei Gedeon Richter din Budapesta și desigur seriozității și pregătirii foarte bune a acestora”, a completat Valeria Dan. Afaceri de 119 milioane lei în 2011 Potrivit listafirme.ro, cel mai important portal care conține informații despre firmele din România, în 2011 Gedeon Richter România SA a asigurat 552 de locuri de muncă

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan participă la summitul Inițiativei celor Trei Mări de la Varșovia

Adevarul acum 34 minute
Președintele interimar Ilie Bolojan participă la summitul Inițiativei celor Trei Mări, desfășurat în capitala Poloniei. În prima parte a zilei, el va avea o intervenție în cadrul segmentului rezervat șefilor de stat și de guvern.

Analiză AI a dezbaterii de la Palatul Cotroceni. Cum s-au descurcat Crin Antonescu, Elena Lasconi și Nicușor Dan

Mediafax acum 5 ore
Analiza Candidatului: Crin Antonescu Introducere Generală și Poziționare: Crin Antonescu s-a prezentat în dezbatere ca un politician experimentat, încercând să proiecteze o imagine de stabilitate, cunoaștere a mecanismelor constituționale și a mizel

Dan Petrescu, exploziv după Dinamo - CFR Cluj: „Suntem proștii proștilor. Nepermis la acest nivel”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Dan Petrescu, antrenorul ardelenilor, a analizat remiza echipei lui pe Arena Națională. Acesta a fost nemulțumit că elevii lui nu au menținut avantajul de 1-0.

VIDEO Lovitură de teatru la dezbaterea prezidențială de la Digi24: George Simion a plecat chiar înainte să înceapă emisiunea, după ce i-a dat un buchet de flori Elenei Lasconi. Ce a zis

HotNews acum 10 ore
Președintele AUR George Simion s-a retras din dezbaterea prezidențială organizată de către Digi24 la Palatul Cotroceni, invocând faptul că nu poate gira o asemenea dezbatere în condițiil în care alegerile prezidențiale de anul trecut au fost anulate

Spania declară stare de urgenţă în regiunile afectate de pana masivă de electricitate

HotNews acum 7 ore
Ministerul spaniol de Interne a declarat luni starea de urgenţă în ţară după ce o pană de curent electric a afectat cea mai mare parte a Peninsulei Iberice. Ministerul a adăugat că starea de urgenţă va fi aplicată în regiunile care vor solicita aces

Laszlo Dioszegi a spus ce antrenor pune la Sepsi, după plecarea lui Dorinel Munteanu: „Trebuie să rezolvăm”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Laszlo Dioszegi, patronul lui Sepsi, a declarat că va numi un antrenor din cadrul clubului în locul lui

România, locul 1 la Olimpiada Balcanică de Matematică / Elevii români au obținut patru medalii de aur şi două medalii de argint

G4Media acum 8 ore
Ministerul Educaţiei anunţă, luni seară, că România a obţinut locul 1 la Olimpiada Balcanică de Matematică, transmite News.ro. ”Locul I pe echipe pentru România, cu patru medalii de aur şi două medalii de argint, la Olimpiada Balcanică de Matematică

Intervenţie ISU la Colegiul Brukenthal din Sibiu, după ce 20 de elevi au prezentat mâncărimi la nivelul pielii

HotNews acum 9 ore
Două echipaje SMURD, o autospecială de stingere şi o autospecială CBRN au intervenit luni la Colegiul Naţional Brukenthal din municipiul Sibiu, în urma unui apel la 112 prin care s-a semnalat faptul că mai mulți elevi acuză mâncărimi la nivelul feţe

Marius Tucă Show începe marți, 29 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Dinamo Bucureşti – CFR Cluj, scor 1-1 / Rezultatul îi scoate pe ardeleni din lupta pentru titlu, sunt la 7 puncte de FCSB

G4Media acum 7 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate luni seara, în deplasare, scor 1-1, cu formaţia bucureşteană Dinamo, în ultimul meci al etapei a şasea din play-off, transmite News.ro. Perica a ratat o bună ocazie pentru Dinamo, în minutul 30, când a trimis

Vremea

București
acum

mar.

4°/20°
mie.

9°/23°
joi

13°/24°
vin.

14°/22°
Iasi
acum

mar.

5°/22°
mie.

12°/23°
joi

12°/22°
vin.

8°/21°
Constanta
acum

mar.

3°/15°
mie.

7°/14°
joi

10°/16°
vin.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

mar.

6°/22°
mie.

10°/21°
joi

11°/20°
vin.

10°/22°
Timisoara
acum

mar.

5°/21°
mie.

11°/23°
joi

13°/23°
vin.

11°/24°