Mesajul a fost trimis. Multumesc!

LIGA I: Programul și rezultatele etapei a 13-a

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 28 octombrie 2012 ·

Runda a 13-a a Ligii I la fotbal a început vineri, cu partida „U” Cluj - Oțelul Galați, și se va încheia luni, când Viitorul lui Gică Hagi va primi vizita celor de la Pandurii Tg. Jiu. Sursa: codrin prisecaru

Steaua, liderul clasamentului, va întâlni duminică seară, pe teren propriu, Gloria Bistrița, echipă care, în etapa trecută, a furnizat o mare surpriză, câștigând chiar la București, pe „Național Arena”, în fața celor de la Dinamo.

Rapid și Dinamo au încheiat cu un scor alb partidele disputate sâmbătă, în deplasare, cu Concordia Chiajna, respectiv Ceahlăul Piatra Neamț. Pe giuleșteni nu i-a ajutat nici măcar faptul că adversarii au rămas din minutul 65 cu un om în minus, Simion primind cartonașul roșu după o intrare asupra lui Bozovici.

Tot sâmbătă, CFR Cluj (echipă condusă de pe bancă de interimarul Francisc Dican) a câștigat cu scorul de 3-1 pe terenul „lanternei roșii” CS Tr. Severin, într-un meci în care gazdelor nu le-a fost validat un gol perfect valabil.

Liga I, etapa a 13-a

Vineri

„U” Cluj - Oțelul Galați 1-1

Cleiton (1) / G. Paraschiv (32)

FC Brașov - Petrolul Ploiești 0-1

Grozav (64)

Astra Giurgiu - CSMS Iași 1-0

Bukari (65)

Sâmbătă

CS Tr. Severin - CFR Cluj 1-3

Arnăutu (49) / Hora (12), Rui Pedro (15), Cadu (90+2-penalty)

Concordia Chiajna - Rapid 0-0

Ceahlăul Piatra Neamț - Dinamo 0-0

Duminică

Gaz Metan Mediaș - FC Vaslui 1-0

Astafei (27-penalty)

Steaua - Gloria Bistrița 4-0

M. Costea (7 și 29), Rusescu (24 și 84)

Luni

Viitorul Constanța - Pandurii Tg. Jiu (ora 21.30, Digi Sport)

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O mașină de jucărie cu explozibil, găsită într-un colet, pe aeroportul internaţional din Chişinău

HotNews acum 14 minute
O jucărie sub formă de maşină, care avea componentele unui obiect explozibil, a fost depistată pe aeroportul internaţional Chişinău, a confirmat pentru Agora.md şeful Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF), Ruslan Găluşcă, scrie Age

Un avion care zbura pe ruta Sibiu – Munchen a aterizat de urgenţă la Timişoara

Libertatea acum 9 ore
Un avion pe ruta Sibiu-Munchen a aterizat de urgență la Timișoara, marți, 7 ianuarie, din cauza unei uși de acces la conectorul pentru căști care a rămas deschisă sau s-a deschis în timpul zborului, a relatat site-ului de aviație BoardingPass.

Angel Tîlvar: Vreau să demontez un mit, că pensiile în Armată sunt uriaşe / Cea mai mare pensie militară este 38.998 lei pentru generali / Pensia medie pentru un soldat gradat este 3.258 lei

News.ro acum 7 ore
Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvar, a arătat că pensia medie pentru un soldat gradat depăşeşte puţin suma de 3.000 de lei şi a precizat că în Armată pensiile nu sunt uriaşe. Cea mai mare pensie este 38.998 lei, pentru generali. ”La începutul

România va vinde gaz Germaniei, din exploatările Neptun Deep. Compania OMV a încheiat un acord

Ziua Constanta acum 9 ore
România devine un exportator important de gaze naturale, semnând un acord cu Germania Acordul este încheiat pentru o perioadă de cinci ani şi prevede furnizarea de 15 terawaţi/oră de gaze naturale din proiectul Neptun Deep România va vinde gaz cătr

Trudeau îi răspunde lui Trump: „Nu există nici cea mai mică şansă” să devină Canada parte a SUA

HotNews acum 6 ore
Premierul canadian demisionar Justin Trudeau a exclus marţi orice posibilitate ca ţara sa să devină parte a SUA, respingând sugestia pe care preşedintele ales Donald Trump a făcut-o în mod repetat în ultimele săptămâni, relatează CNN și News.ro. „Nu

„Toţi îşi pot permite”. Donald Trump cere membrilor NATO să majoreze cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB

Mediafax acum 10 ore
Donald Trump a făcut apel la membrii NATO să îşi majoreze cheltuielile pentru apărare de la 2% la 5%. Preşedintele ales al SUA a criticat de mai multe ori ţările membre NATO că nu îşi plătesc partea.

UPDATE - Prahova: Turist străin rănit, după ce a sărit cu un snowmobil în albia pârâului Azuga. El a suferit un traumatism cranian grav şi a murit la spital

News.ro acum 11 ore
Un turist străin a fost grav rănit, marţi, după ce a sărit cu un snowmobil în albia pârâului Azuga. Deşi purta cască de protecţie, bărbatul a suferit un traumatism cranian, fiind transportat în stare gravă la spital unde a decedat.

Bărbat salvat în ultima clipă de pompieri. Căzuse într-o fântână adâncă de 30 de metri VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Intervenție de urgență a pompierilor din Dolj, marţi seară, 7 ianuarie, pentru salvarea unui bărbat de aproximativ 36 de ani care a căzut într-o fântână adâncă de 30 de metri şi cu diametrul de 100 de centimetri. ”În acest moment se intervine în loc

Tatăl lui Elon Musk spune că miliardarului i-ar plăcea să cumpere clubul Liverpool - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Errol Musk, tatăl lui Elon, a recunoscut că fiul său, care deţine, printre altele, reţeaua socială X, ar fi interesat să cumpere Liverpool, conform Times Radio. Într-un interviu pentru Times Radio, tatăl său Errol Musk a confirmat că multimiliardaru

Daniel Funeriu: Vreau ca toţi băieţii români, între 18 şi 20 de ani, anual, să facă două luni de pregătire militară / Obligatoriu pentru băieţi, opţional pentru fete

News.ro acum 10 ore
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu anunţă că se angajează public ca, dacă va fi ales preşedinte, domeniul apărării să primească 3,5% din PIB, iar o parte din buget să fie alocată pentru echipamente militare de top fabricate în România. El s

Vremea

București
acum

mie.

5°/13°
joi

7°/13°
vin.

7°/12°
sâm.

4°/7°
Iasi
acum

mie.

4°/15°
joi

8°/14°
vin.

4°/14°
sâm.

1°/7°
Constanta
acum

mie.

7°/13°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/13°
joi

6°/13°
vin.

1°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

8°/14°
joi

7°/15°
vin.

2°/10°
sâm.

1°/4°