Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 100.000 de pelerini s-au închinat moaştelor sfinţilor de la Catedrala Patriarhală

Publicat in Gandul, duminică 28 octombrie 2012 · ·

Peste 100.000 de pelerini s-au închinat în cinci zile la moaştele sfinţilor de la Catedrala Patriarhală, timpul mediu de aşteptare fiind de 15 ore, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, părintele Constantin Stoica.

"La moaştele Sfântului Nectarie din Eghina, a Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, şi ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena s-au închinat până duminică după-amiază peste 100.000 de pelerini, aceştia având de aşteptat în medie 15 ore, maximum fiind atins sâmbătă, când aceştia au stat la coadă şi 20 de ore", a spus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Părintele Constantin Stoica a precizat că acesta este unul dintre cele mai mari pelerinaje organizate la Patriarhia Română, pelerinii venind şi pentru faptul că au fost aduse moaştele Sfântului Ierarh Nectarie, vindecătorul de boli.

Acest fapt a fost semnalat şi de patriarhul Daniel, care a spus că foarte mulţi pelerini au venit să se închine la moaştele Sfântului Nectarie după ce "minunile acestuia săvârşite cu mulţi bolnavi de cancer au depăşit de mult graniţele Greciei".

Totodată, Preafericitul Daniel a spus că aproape zilnic pelerinii români ajungeau la Eghina pentru a se închina moaştelor Sfântului Nectarie până să fie făcut anunţul că acestea vor fi aduse în România. Patriarhul a precizat că sunt deja înscrişi pentru pelerinajul din 9 noiembrie - ziua Sfântului Nectarie, mai mulţi oameni, care vor pleca la Eghina cu şase autocare.

Înscrierile au scăzut după ce a fost făcut anunţul că moaştele Sfântului Nectarie vor ajunge în Bucureşti, dar cu certitudine vor mai fi cereri ale pelerinilor care doresc să-l cinstească pe sfânt în biserica lui din Grecia, a mai spus PF Daniel.

Pelerinajul la moaştele din Dealul Patriarhiei continuă până marţi, când delegaţia Bisericii Greciei, condusă de IPS Efrem, va p

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 7 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 4 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 8 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 10 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 7 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 3 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Vremea

București
acum

24°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

14°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

15°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°