Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jorge Lorenzo este noul campion mondial la MotoGp

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 28 octombrie 2012 ·

Pilotul echipei Yamaha, Jorge Lorenzo, a fost încoronat duminică, pentru a doua oară în carieră, campion mondial la MotoGp, după ce a încheiat cursa din Asutralia pe locul secund.

Casey Stoner a reuşit a şasea victorie consecutivă la Phillip Island. Pentru Stoner aceasta a fost ultima cursă acasă, în Australia. Pilotul şi-a anunţat retragerea la finalul sezonului, de care ne mai desparte o singură etapă.

Pilotul echipei Yamaha, Jorge Lorenzo, a terminat al doilea şi şi-a asigurat titlul, în timp ce britanicul Cal Crutchlow a obţinut al doilea podium.

Dani Pedrosa, rivalul lui Lorenzo în lupta pentru titlu, a căzut după câteva viraje de la start, în timp ce era lider.

Stoner a plecat din pole, dar pilotul echipei Honda a fost învins atât de Lorenzo cât şi de Pedrosa care au avut un start mai bun.

Apoi Pedrosa a reuşit să-i ia faţa lui Lorenzo şi s-a aşezat în fruntea cursei.La scurt timp însă, în virajul cu numărul 10, Pedrosa a forţat prea mult şi a pierdut controlul motocicletei sale fiind nevoit să se retragă.

Stoner a trecut apoi de Lorenzo, care nu a mai forţat, conştient de faptul că este suficient să treacă linia de sosire pentru a-şi adjudeca titlul mondial.

Confruntarea dintre Cal Crutchlow, Andrea Dovizioso, Alvaro Bautista şi Stefan Bradl pentru locul 3 a fost spectaculoasă, dar în cele din urmă britanicul Cal Crutchlow a obtinut al doilea podium din carieră. Pilotul echipei Ducati, Valentino Rossi, a încheiat cursa pe locul 7.

Primele zece rezultate obţinute în Grand Prix-ul Australiei:

1. Casey Stoner (Aus) Repsol Honda - 41 minutes 1.324 seconds

2. Jorge Lorenzo (Spa) Yamaha - 41:10.547

3. Cal Crutchlow (GB) Tech 3 Yamaha - 41:15.894

4. Andrea Dovizioso (Ita) Tech 3 Yamaha - 41:24.627

5. Alvaro Bautista (Spa) Gresini Honda - 41:24.756

6. Stefan Bradl (Ger) LCR Honda - 4

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima schiță a programului de guvernare va fi gata luni, spune Nicușor Dan. Ce răspunde întrebat despre variantele de prim-ministru tehnocrat și de rotație a premierilor

HotNews acum 2 ore
Președintele a spus, miercuri, în prima sa conferință de presă din mandatul de președinte, că nu este exclusă niciuna din cele două variante, de prim-ministu tehnocrat și de „rotativă” la șefia Guvenului. Cele două variante au fost propuse de PSD în

Nicușor Dan: E nevoie de un director civil la SRI. Foarte posibil să avem un director nou la SIE. Îmi doresc ca în activitatea de informații zona de evaziune fiscală să fie o prioritate

HotNews acum o ora
Președintele României se declară nemulțumit de lupta anticorupție, afirmând că „sunt restanțe foate mari” și că imediat ce va încheia discuțiile pe măsurile bugetară justiția va fi principala sa preocupare. El a vorbit, în prima sa conferință de pre

ANM Cod galben de disconfort termic și temperaturi foarte ridicate în aproape toată țara!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meterologie (ANM) a emis o avertizare de cod galben de temperature deosebit de ridicate și disconfort termic în multe județe din țară. Potrivit ANM, joi, în cea mai mare parte a țării se vor înregistra temperaturi deosebit

Administrația Trump anulează o directivă a lui Biden care proteja avorturile de urgență în spitale

Adevarul acum 52 minute
Administrația Trump a anulat o recomandare emisă de guvernul Biden care obliga spitalele să ofere avorturi de urgență, chiar și în statele unde această procedură este restricționată.

Nicuşor Dan, întrebat de ce aşteaptă ca aceleaşi partide care au creat situaţia economică să o şi rezolve: Nu ne permitem experimente

HotNews acum o ora
Nicuşor Dan a fost întrebat, miercuri, în prima sa conferință din mandatul de președinte, de ce se aşteaptă ca aceleaşi partide care au creat această situaţie economică să o rezolve acum şi „de ce trebuie ca românii care plătesc taxe şi impozite să

Nicușor Dan spune că relația cu SUA a trecut peste momentul de neîncredere. „Nu s-a pus problema relocării de trupe”

Adevarul acum 34 minute
Preşedintele Nicușor Dan a precizat că până în prezent nu s-a pus problema relocării de trupe SUA din România. Potrivit șefului de stat, 90% din discuţiile de la următorul Summit NATO vor fi despre procentul de cheltuieli pentru armată.

UPDATE - Nicuşor Dan, întrebat dacă îşi menţine afirmaţia că nu va creşte TVA: Toate discuţiile pornesc de la asta / Ce răspunde întrebat dacă poate garanta că la finalul negocierilor cu partidele TVA nu va creşte

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine că discuţiile asupra măsurilor luate de Guvern pentru reducerea deficitului pornesc de la scenariul ca TVA să nu crească, promisiune făcută în campania electorală. ”Eu pornesc în discuţia cu coaliţia de la

Copii trimiși la cerșit de propriii părinți. Trei adulți reținuți, 14 minori preluați de stat

Adevarul acum 2 ore
Trei persoane din Roman au fost reținute de poliție, fiind acuzate că își exploatau propriii copii pentru a cerși. Printre cei 14 copii preluați de autorități se află și trei micuți cu vârste sub 7 ani.

Victor Negrescu anunță că specialiști europeni în inundații și dezastre naturale ajung azi în România

Mediafax acum 39 minute
„În urma apelului oficial pe care l-am făcut către Comisia Europeană, specialiști europeni în inundații și dezastre naturale ajung astăzi în România pentru a oferi suport în cazul Salinei Praid” a transmis Negrescu, pe Facebook. În cadrul unei inter

Marea Britanie va livra 100.000 de drone Ucrainei până în aprilie 2026

Mediafax acum 5 ore
Guvernul a aprobat luni o revizuire strategică a apărării, care prevede o armată bazată pe tehnologie, pentru a contracara amenințările emergente, inclusiv o posibilă agresiune rusă. Marea Britanie, unul dintre cei mai fermi susținători occidentali

Vremea

București
acum

28°
mie.

18°/31°
joi

19°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

17°/29°
Iasi
acum

23°
mie.

17°/27°
joi

17°/30°
vin.

17°/29°
sâm.

17°/29°
Constanta
acum

30°
mie.

18°/30°
joi

18°/22°
vin.

18°/21°
sâm.

18°/22°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

15°/31°
joi

16°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

17°/28°
Timisoara
acum

27°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
vin.

18°/32°
sâm.

18°/32°